Prefectul Capitalei: Cu niciun prilej nu am refuzat să atac în instanţă cele două autorizaţii de construire/ Primarul General să găsească şi alte mijloace de comunicare directă, inclusiv telefonic

Prefectura Capitalei  a transmis, sâmbătă, că prefectul Toni Greblă „cu niciun prilej (…) nu a susţinut că refuză să atace în instanţă cele două autorizaţii de construire, așa cum a afirmat primarul Capitalei,  Nicuşor Dan, sugerându-i edilului ca pentru eficientizarea activităţii, să găsească şi alte mijloace de comunicare directă, inclusiv telefonic, scrie ecopolitic.ro

„Cu niciun prilej Prefectul Municipiului Bucureşti nu a susţinut că refuză să atace în instanţă cele două autorizaţii de construire la care se face referire, fapt ce rezultă din adresa instituţiei noastre transmisă primarului general al municipiului Bucureşti, postată de acesta pe pagina de facebook”, a transmis Prefectura București, potrivit unui comunicat de presă, în urma afirmaţiilor făcute de Nicuşor Dan.

Prefectura a precizat că au fost solicitate documente de la Inspectoratul de Stat în Construcţii și se vor urma procedurile legale.

„Demersurile instituţiei noastre nu s-au oprit însă aici, ci pentru îndeplinirea atribuţiilor ce revin prefectului, am solicitat Inspectoratului de Stat în Construcţii punerea la dispoziţie a proceselor verbale de control şi comunicarea punctului de vedere, rezultat al analizei celor reţinute prin actele de control. Învederăm că în cel mai scurt timp, după primirea răspunsului de la Inspectoratul de Stat în Construcţii, Prefectul Municipiului Bucureşti va întreprinde toate măsurile legale, conform atribuţiilor sale, care rezultă în urma analizării celor două autorizaţii. Sugerăm domnului Primar General al Municipiului Bucureşti ca, pentru eficientizarea activităţii, să găsească şi alte mijloace de comunicare directă, inclusiv telefonic”, a transmis Prefectura Capitalei.

 

Precizările vin în contexul în care primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a acuzat, vineri, că prefectul Capitalei, Toni Greblă, refuză să atace în instanţă două autorizaţii de construire pentru două imobile de pe Şoseaua Kiseleff, emise de Gabriela Firea pe final de mandat.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati