Prefectul Capitalei, despre restricțiile anunțate în sectorul 5: Urmează să verificăm legalitatea lor

Alin Stoica, Primarul Capitalei, a anunțat miercuri că Primăria Sectorului 5 nu ar avea cadru legal pentru a lua decizii în privința programului magazinelor și măsuri locale de restricționare a circulației.

„Din punct de vedere decizional astfel de lucruri se pot lua în Comitetul local pentru Situații de Urgență, dar nu am văzut o astfel de decizie, ci am văzut o decizie a primarului. Și urmează să verificăm legalitatea ei„, a precizat Alin Stoica, prefectul Bucureștiului.

„Urmează să fie luate niște măsuri la nivel guvernamental pe care noi le vom aplică în mod unitar pe București sau București plus o parte din Ilfov, și astfel de demersuri nu fac altceva decât să creeze confuzie. Dar vom lucra pentru informarea oamenilor în așa fel încât să nu ajungem acolo.

Din câte știu eu, nu are cum să schimbe Primăria Sectorului 5 programul magazinelor„, a completat acesta.

Primele restricții în Capitală, în Sectorul 5: Magazinele se închid la 15:00, în weekend

Restricții de mâine în Sectorul 5 al Capitalei. Noile reguli sunt valabile până pe 11 aprilie și se aplică atât în timpul săptămânii, cât și în zilele de weekend.

Ce program vor avea mallurile. Din 25 martie 2021 și până în 11 aprilie 2021 se reduce programul agenților economici de pe raza sectorului, după cum urmează:

• Luni-vineri: mallurile, hypermarketurile, supermarketurile, terasele, service-urile auto, spălătoriile etc. vor fi deschise între orele 07.00 şi 19.00
• Sâmbătă-duminică: mallurile, hypermarketurile, supermarketurile, terasele, service-urile auto, spălătoriile etc. vor fi deschise între orele 07.00 şi 15.00.

Programul piețelor agroalimentare de pe raza Sectorului 5 se va modifica după cum urmează:

• Luni-vineri: 07.00 – 17.00
• Sâmbătă-duminică: 07.00 – 15.00

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati