Prefectul Capitalei, mesaj pentru cei care vor să meargă în cluburi, discoteci sau la festivaluri: Cine verifică dovada vaccinării

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunţat că persoanele care sunt vaccinate vor putea merge în cluburi, discoteci sau la festivaluri, urmând să prezinte la intrare dovada vaccinării, fie în format printat, fie electronic. 

Alin Stoica a fost întrebat marţi, la Antena 3, cum va fi făcută verificarea persoanelor vacccinate care vor merge în cluburi, discoteci sau la festivaluri.

Responsabilitatea de a verifica existenţa documentului revine organizatorului sau agentului economic, iar verificarea autenticităţii documentului va fi făcută de poliţişti, aleatoriu.

„Cei care vor să participe la astfel de evenimente trebuie să aibă cu dumnealor dovada vaccinării, fie în format printat, fie în format electronic, o pot prezenta de pe telefon. Simpla verificare a existenţei acestui document o face persoana care asigură accesul în incintă, adică organizatorul sau agentul economic este responsabil să verifice că toţi cei care intră posedă un astfel de document şi fac dovada că îl au. Veridicitatea acestuia va putea fi verificată de organele de control, de exemplu, Poliţia poate veni într-un club şi să verifice aleatoriu participanţii şi să verifice dacă documentele pe care aceştia le au sunt valabile. Există o bază de date cu vaccinarea şi pot fi verificaţi oricând”, a explicat prefectul Alin Stoica.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati