Colegiul Prefectural al Municipiului Bucureşti, condus de prefectul Toni Greblă, a analizat, în ședința de joi, 29.09.2022, Acordul – cadru de colaborare și Planul de Acțiune în domeniul combaterii și prevenirii consumului de droguri la nivelul Capitalei.
Acordul a fost încheiat la propunerea prefectului, ca urmare a unei hotărâri adoptate în precedenta ședință a Colegiului Prefectural, prin care s-a decis colaborarea interinstituțională pentru combaterea fermă a traficului de droguri și pentru prevenirea consumului de substanțe interzise. Astfel, acordul a fost încheiat în scopul asigurării cadrului legal de cooperare între părţi, potrivit competenţelor stabilite prin documentele lor de înfiinţare, în vederea implementării Planului de acțiune în domeniul drogurilor la nivelul Municipiului București.
Acordul are ca obiect desfăşurarea de activităţi și proiecte pentru realizarea scopului şi obiectivelor Strategiei naționale în domeniul drogurilor 2022-2026 și a Planului de acțiune aferent, fiind încheiat între Instituția Prefectului – Municipiul București, Inspectoratul Școlar, Direcția Generală de Poliție, Direcția Generală de Jandarmi, Direcția de Sănătate Publică, Direcția Regională Vamală și Agenţia Naţională Antidrog.
- Prefectura Municipiul București va asigura comunicarea și colaborarea interinstituțională, va monitoriza implementarea Planului de acțiune în domeniul drogurilor la nivelul Capitalei și va evalua activitățile desfășurate.
Protocol între DGPMB, ISMB, DSP şi Direcţia Vamală pentru combaterea consumului de droguri
Conform acordului, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București contribuie la elaborarea și derularea de proiecte/ campanii de prevenire a consumului de droguri și solicită participarea instituțiilor partenere la acțiuni organizate, iar Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București acordă sprijin pentru derularea în bune condiţii a activităţilor și acţiunilor prevăzute în acord și promovează mesajele antidrog prin intermediul canalelor de comunicare online proprii.
De asemenea, relaționează, premergător, precum și pe timpul executării misiunilor, cu reprezentanții instituțiilor cu responsabilitate în domeniul de referință, în vederea constituirii unor dispozitive comune, pentru prevenirea și combaterea fermă a traficului și consumului de droguri, pe timpul evenimentelor cultural-artistice, cu public numeros.
Totodată, planifică și organizează misiunile de ordine publică, prin alocarea unor efective de jandarmi în zonele cu potențial criminogen ridicat, în baza informațiilor obținute de la structurile proprii de cercetare-documentare, precum și având în atenție informațiile obținute din analiza tactică elaborată la nivelul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București. De asemenea, Direcția Generală de Jandarmi desfășoară activități educativ-preventive în instituții de învățământ din Capitală, în scopul informării asupra riscurilor și efectelor folosirii drogurilor de către elevi, și asigură distribuirea unor pliante cu caracter informativ, cu ocazia desfășurării unor activități ce implică public numeros.
- Inspectoratul Şcolar al Municipiului București va permite şi va facilita participarea cadrelor didactice şi elevilor la desfășurarea activităților prevăzute de acest acord-cadru.
De asemenea, va desemna un responsabil cu diseminarea, în rețea, a informațiilor privind cursurile de formare furnizate de Agenția Națională Antidrog. Totodată, va sprijini marcarea Zilei Antidrog, în unitățile de învățământ preuniversitar, în cadrul săptămânii “Școala Altfel”.
Agenția Națională Antidrog va participa cu resurse umane, logistice și informaționale la implementarea efectivă a activităților din aria de activitate și va implementa proiectele şi campaniile locale de prevenire a consumului de droguri. Totodată, va stabili un calendar de formare pentru implementarea activităților comune, va oferi consultanţă specializată pentru realizarea tuturor materialelor, proiectelor și acțiunilor comune și va contribui la promovarea proiectelor și va monitoriza derularea acestora.
În același timp, Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București va promova campaniile de informare și conștientizare a riscurilor consumului de droguri și va asigura reprezentanți în vederea formării în acest domeniu.
Totodată, Direcția Regională Vamală București va iniția și participa la acțiuni de selecție și control în trafic asupra mijloacelor de transport la care există suspiciuni că sunt implicate în traficul cu droguri și precursori sau că circulă pe rute dedicate acestui fapt după caz. Aceeași instituție va participa la organizarea unor acțiuni operaționale la nivel regional privind combaterea traficului de droguri, precursori, pe vectorul aerian și poștal, va asigura supravegherea vamală a persoanelor și a mărfurilor care sunt supuse controlului vamal în sfera de competență, va combate prin mijloace specifice traficul ilicit de arme, muniții, materiale explozive și radioactive, droguri, precursori și substanțe toxice, precum și orice trafic ilegal de bunuri.
Acordul – cadru este valabil pentru perioada 2022-2026, cu posibilitate de prelungire.