Pregătiri de iarnă. Primarul Sectorului 2 spune că prețul pentru deszăpezire va fi redus

Primăria Sectorului 2 anunță schimbări importante în modalitatea în care se face deszăpezirea străzilor. Primarul Radu Mihaiu anunță că se va renunța la tariful de așteptare pentru utilaje și că se va reduce foarte mult costul total al operațiunii, informează Mediafax.

Primarul Sectorului 2 a explicat pe Facebook de ce a decis să schimbe regulile prin care se organizează campania de deszăpezire.

„Schimbăm paradigma deszăpezirii în Sectorul 2. V-amintiți că Sectorul 2 avea cel mai mare preț din țară, iar controversa era legată de tariful de așteptare. Paradoxal, plăteam foarte scump utilajele și echipele în așteptarea venirii ninsorii. Două treimi (dintr-un contract de 24 de milioane lei) erau alocate pentru așteptare”, a explicat Radu Mihaiu pe Facebook.

Primarul Mihaiu a prezentat noile principii de organizarea deszăpezirii.

„Costul avansat de furnizorul de salubritate pentru deszăpezirea din această iarnă a fost de 27 milioane lei. Însă, după discuții aplicate, am reușit să schimbăm paradigma deszăpezirii în Sectorul 2. Noua filosofie este bazată pe 2 principii simple:

A. Fără tarif de așteptare. Acesta a fost eliminat.

B. Costuri fundamentate pe baza fișelor furnizate de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Servicii Publice (ANRSC)”, a spus primarul Sectorului 2.

Pe baza celor două principii, costul final al deszăpezirii este cu mult redus, a tras concluzia Mihaiu. Suma este 13,9 milioane lei și va fi supusă aprobării Consiliului Local.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati