Pregătiri pentru sezonul de primăvară în serele Primăriei Sectorului 1

Răsaduri de Crăițe (tagetes), Pufuleți (ageratum houstonianum), Gura leului (antirrhinum), Ghețișoare (begonia semperflorens) și Urzicuțe (coleus hybridus) sunt îngrijite pentru a fi plantate și a spori frumusețea parcurilor și spațiilor verzi din Sectorul 1.

În această perioadă, angajații Administrației Domeniului Public Sector 1 plivesc plantele, le mută din ghivece, le tratează fitosanitar contra bolilor și dăunătorilor și mențin condițiile de aerisire optimă. Florile sporesc în mod cert frumusețea parcurilor și a spațiilor verzi din sector datorită coloritului impresionant.

“Serele Primăriei Sectorului 1 sunt o resursă care trebuie exploatată la maximum pentru a oferi frumusețe și eleganță domeniului public din această zonă admnistrativă. De aici vor proveni o parte însemnată a plantelor care vor schimba în fiecare primăvară înfățișarea parcurilor și spațiilor verzi din Sectorul 1. Vremea achizițiilor de panseluțe la suprapreț a trecut! Trebuie să cheltuim eficient și rațional banul public”, a declarat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati