Prelevare de organe la Spitalul Universitar de Urgenţă: Vieţile a trei persoane – salvate

O prelevare multiplă de organe a avut loc duminică dimineaţa, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, viaţa a trei persoane fiind astfel salvată.

Potrivit SUUB, a avut loc o prelevare multiplă de organe (rinichi, ficat şi inimă), intervenţia fiind realizată în Blocul Operator Central şi a fost efectuată de o echipă multidisciplinară care cuprinde medici din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, din cadrul Institutului Clinic Fundeni, din cadrul Agenţiei Naţionale de Transplant, dar şi medici din partea Eurotransplant.

  • „Aceste organe vor salva vieţile a cel puţin trei bolnavi. Rinichii şi ficatul au fost duse de medici la Institutul Clinic Fundeni, iar inima va ajunge la un bolnav din Serbia, conform deciziei luate de specialiştii de la Eurotransplant”, a precizat SUUB.

Potrivit sursei citate, pacienta donatoare, o femeie de 44 de ani, a fost îngrijită în Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, având un anevrism cerebral rupt, iar în cursul zilei de sâmbătă s-au întrunit condiţiile pentru a putea fi realizată prelevarea organelor.

„Astfel, în pragul Sărbătorilor de Iarnă trei bolnavi au primit o nouă şansă la viaţă şi mulţumim foarte mult familiei donatoarei care a înţeles importanţa donării de organe în scopul salvării altor vieţi. Este un gest nobil pe care l-au făcut în preajma Sfintei Sărbători a Crăciunului şi apreciem decizia dumnealor. Transmitem condoleanţe familiei îndurerate”, a precizat SUUB.

Acesta este a doua prelevare de organe realizată în luna decembrie la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. În urma cu 10 zile de la un pacient victimă a unui accident rutier echipa medicală a prelevat rinichii, ficatul şi corneea. Organele prelevate au ajuns la alti bolnavi, care au primit, astfel, o nouă şansă la viaţă

Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti este un membru activ în cadrul Programului Naţional de Transplant alături de alte spitale din România acreditate pentru activitatea de recoltare de organe de la pacienţii aflaţi în moarte cerebrală.

 

 

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati