Premieră de balet la Căsuța din Copac: „Parada jucăriilor”

Opera Comică pentru Copii așteaptă publicul în acest weekend la premiera de balet „Parada Jucăriilor”, sâmbătă și duminică, la Căsuța din Copac, de la ora 10.

Jucării care dansează se transformă în personaje din povești, cu ajutorul spectatorilor! Cei mici trebuie neapărat să fie prezenți în curtea Operei Comice pentru Copii, la Căsuța din Copac, unde au întâlnire cu Cenușăreasa, cu Scufița Roșie și Pinocchio, cu Jack din „Jack și vrejul de fasole” și cu alte personaje din lumea basmelor. Numai ei le pot ajuta să se întoarcă în cartea fermecată cu povești.

Tot în acest weekend, în Sala Mare, spectatorii se pot bucura de Gala „Duelul Instrumentelor”.

Cele mai frumoase momente muzicale din emisiunea online cu același nume, difuzată în aplicația mobilă Opera Copiilor, plus alte câteva capodopere ale tradiției clasice europene vor străluci sâmbătă și duminică, pentru prima dată pe scena din Sala Mare, după premiera de vara trecută, pe scena exterioară din curtea Operei Comice pentru Copii. La Gala „Duelul instrumentelor”, artiștii instrumentiști OCC împreună cu orchestra teatrului prezintă lucrări ale unor compozitori precum Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven, Carl Maria von Weber sau Astor Piazzolla. Biletele sunt disponibile în rețeaua bilete.ro.

Filmele continuă și în luna iunie la OCC

Pe lângă spectacolele din stagiune, Sala Mare găzduiește și filmele de seară. Astfel, programul proiecțiilor include următoarele titluri: „Vaiana” (18 iunie, ora 19), „Atlantida” (18 iunie, ora 21, în aer liber, în funcție de condițiile meteo), „Binti” (19 iunie, ora 19), „F vine de la Fericire” (19 iunie, ora 21, în aer liber, în funcție de condițiile meteo), „Jackie și Oopjen” (20 iunie, ora 19) și „Triple Trouble” (20 iunie, ora 21, în aer liber, în funcție de condițiile meteo).

Prima serie a Școlii de Vară OCC începe pe 28 iunie

Începând cu 28 iunie, Opera Comică pentru Copii organizează în premieră „Școala de Vară”, un program care cuprinde 4 serii a câte 2 săptămâni de distracție și jocuri educative la sediul instituției, pe durata vacanței de vară a elevilor, începând cu 28 iunie 2021.

Programul include ateliere interactive cu balerinii, soliștii vocali și instrumentiștii Operei Comice pentru Copii, jocuri distractive în curte și în interior, audiții muzicale, Aventura Parc și multă voie bună, timp de 10 zile, 8 ore pe zi, de luni până vineri, în intervalul orar 8.30 – 16.30, cu pauze de masă incluse.

Proiectul se adresează grupelor de vârstă 4-6 ani, 7-9 ani și 10-12 ani, iar costul este de 80 de lei/zi, cu mese de prânz și gustări incluse; seria de 2 săptămâni cuprinde 10 zile și are un cost final de 800 de lei. Copiii beneficiază de supraveghere din partea personalului specializat, de activităţi educaţionale – jocuri creative, vizionarea de spectacole, lucru manual, exerciţii de dezvoltare personală – şi sunt implicaţi în diverse activităţi artistice la care participă artiști profesionişti. Regulamentul (bit.ly/REGULAMENT_ȘcoaladeVarăOCC) și formularul de înscriere (bit.ly/ÎnscrieriȘcoaladeVarăOCC2021) sunt disponibile pe site-ul instituției.

Opera Comică pentru Copii, instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, a primit anul acesta Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofițer, Categoria D – „Arta spectacolului” din partea Președintelui Klaus Iohannis.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati