Pentru prima dată în istoria centenară a Operei Naționale București este montat spectacolul de balet „Raymonda”.
- ”Baletul ‘Raymonda’ este unul dintre cele mai importante titluri, foarte dificil”, a mărturisit Daniel Jinga, managerul general interimar al ONB, în cadrul unei conferinţe de presă.
Spectacolul „Raymonda” de Alexander Glazunov va fi prezentat, în premieră, sâmbătă, la Opera Naţională din Bucureşti. Regia și adaptarea coregrafică poartă semnătura lui Maki Asami, care a trecut în neființă în Japonia la vârsta de 87 de ani. Maestru de repetiții a fost doamna Takako Nishikawa, venită din Japonia pentru a colabora cu Opera Națională București pentru acest proiect. Costumele au fost create de către Viorica Petrovici, iar decorul de Adrian Damian. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Iurie Florea.
„Baletul ‘Raymonda’ este unul dintre cele mai importante titluri, un titlu foarte dificil, un titlu pe care puţine companii de balet îşi permit să îl abordeze”, spune Daniel Jinga. El a precizat că misiunea Operei Naţionale din Bucureşti a fost în acest an una dificilă, iar realizarea spectacolului a fost una grea, în nişte condiţii de lucru foarte accelerate.
„Împreună am sărbătorit împreună anul centenar, un an în care ne-am străduit să aducem în faţa publicului cât mai multe premiere, un an care ne-am străduit să ne reluăm activitatea, deoarece veneam după o etapă foarte complicată din punct de vedere sanitar, un an în care am adus în faţa publicului şi alte titluri de operă şi balet care nu se mai jucaseră de foarte mult timp. Aşadar, misiunea lor a fost una grea, aceea de a scoate către public o premieră într-un interval foarte scurt şi în nişte condiţii de lucru foarte accelerate”, a precizat managerul.
În același timp, Laura Blică Toader, directorul de balet, a declarat că „Raymonda” este un spectacol la care s-a muncit intens şi cu mare dăruire.
„Acest balet nou intrat cu siguranţă va avea succes, pentru că este atât de frumos, amplu şi la care s-a muncit nu numai intens, ci şi cu o mare dăruire, ţinând cont că vine după o perioadă extrem de dificilă pentru toţi, când am fost cu toţii privaţi de această bucurie de a avea în faţa publicului spectacole, aşa cum am fost obişnuiţi ani la rând. (…) După cinci săptămâni de muncă asiduă o să vedeţi un spectacol ce va fi prezentat pentru prima oară pe scena acestei instituţii. Este un spectacol grandios în trei acte ce implică nu doar partituri superbe, de virtuozitate, nu numai ale soliştilor, ci şi ale întregului corp de balet, solişti”, a spus artista.
Ea a precizat că în spectacol au fost integraţi şi artişti refugiaţi din Ucraina.
De asemenea, Alin Gheorghiu – consilier artistic, a mărturisit că baletul „Raymonda” este montat pentru prima oară integral pe scena ONB.
„Am propus acest titlu în primul rând pentru că este un titlu deosebit şi (…) este pentru prima oară în istoria instituţiei montat integral. Un titlu foarte dificil, care presupune multă virtuozitate, interpretare tehnică, pentru compania de balet este foarte ofertant. Am lucrat extraordinar cu doamna Takako Nishikawa, care este o profesionistă desăvârşită, a revenit din Japonia să lucreze împreună cu noi, să monteze spectacolul pe scenă. Titlul a fascinat datorită muzicii, a coregrafiei şi a desenului coregrafic cu totul şi cu totul deosebit”, a spus Gheorghiu.
El a dezvăluit că următorul spectacol de anvergură care va fi pus pe scena ONB va fi „regina baletului, ‘Lacul lebedelor'”.
Din distribuţia de sâmbătă a spectacolului „Raymonda” fac parte Rin Okuno, Robert Enache, Valentin Stoica, Erina Yoshie, Kana Arai, Sergiu Dan, Răzvan Cacoveanu, Antonel Oprescu, Monica Petrică, Margaux Chesnais, Karen Saito, Aleandra Gavrilecu, Ionuţ Diniţă, Sergiu Dan, Amyra Badro, Stefano Nappo, Alexandra Plesis, Tomas Sanza, Julia Baro.
Următoarele reprezentaţii, cu distribuţii diferite, vor avea loc pe 10, 13 şi 15 aprilie. Bilete pe http://tickets.operanb.ro/ și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București.
„Raymonda” este un balet compus din trei acte, trei scene și un prolog. Titlul a avut premiera mondială pe 7 ianuarie 1898, la Teatrul Mariinsky din Sankt Petersburg, pentru ca doi ani mai târziu să fie dansat la Moscova pe scena teatrului Bolshoi.
„Raymonda” este una dintre capodoperele baletului clasic, un spectacol cu temă romantică în care iubirea triumfă. Deși, pentru Marius Petipa a fost ultima sa realizare, „Raymonda” reunește și prezintă toată ingeniozitatea, expertiza și măiestria coregrafului. În ceea ce îl privește pe compozitorul Alexander Glazunov, titlul a reprezentat prima sa experiență în muzica de balet, care mai târziu s-a dovedit a fi un succes important al moștenirii sale.
Spectacolul „Raymonda” spune povestea unei prințese care își așteaptă logodnicul plecat în cruciade. Eșarfa este simbolul iubirii lor și, totodată, simbolul întregului spectacol. Intriga este influențată ca formă de tragedia greacă și reflectă opiniile filosofilor din secolul al XIX –lea: lupta pentru supremația religioasă și otrava morală pe care o creează; credința în lumea metafizică și în viitor; nevoia de cavalerism și dreptate si creșterea conștiinței individuale de sine – prin puterea răscumpărătoare a iubirii și a devotamentului.