O echipă medicală de la Institutul Clinic Fundeni a realizat, în premieră națională, un transplant hepatic de la donator viu în care fragmentul de ficat a fost recoltat prin chirurgie robotică, intervenția având loc la 30 septembrie, potrivit reprezentanților Centrului pentru Boli Digestive și Transplant Hepatic.
Intervenția a fost coordonată de medicul Vlad Brașoveanu.
Potrivit unui comunicat de presă al Institutul Clinic Fundeni, donatoarea, în vârstă de 53 de ani, i-a donat soțului său, în vârstă de 50 de ani, lobul drept al ficatului. Primitorul suferea de carcinom hepatocelular pe fondul unei ciroze asociate infecției cu virusul hepatitic C. Potrivit echipei medicale, ambii pacienți au o evoluție postoperatorie favorabilă.
Transplantul de la donator viu este posibil pentru că ficatul se regenerează.
Abordul robotic, folosit acum în premieră națională, adaugă o imagine tridimensională mărită și instrumente articulate, pentru o disecție de mare precizie.
Prelevarea robotică a fost realizată de medicul Iulian Moșteanu, implantarea grefei de profesorul doctor Vlad Brașoveanu, iar anastomoza arterei hepatice, prin microchirurgie, de medicul Dragoș Zamfirescu.
‘Donatorul viu face un gest de o generozitate extraordinară, iar datoria noastră este să-i oferim cea mai sigură operație posibilă. Abordul robotic este pasul firesc după laparoscopie și ne ajută să reducem și mai mult traumatismul operator pentru donator’, a declarat Vlad Brașoveanu, directorul Centrului pentru Boli Digestive și Transplant Hepatic.
Programul de transplant hepatic din România a fost fondat la Institutul Clinic Fundeni de prof. dr. Irinel Popescu, sub îndrumarea căruia au fost realizate primul transplant hepatic din țară (1997), primul transplant hepatic reușit (2000) și primul transplant hepatic de la donator viu (2000). Centrul a depășit 1.000 de transplanturi hepatice. Din 2025 este condus de prof. dr. Vlad Brașoveanu, care continuă și dezvoltă programul, inclusiv pe cel de transplant de la donator viu.
Sursa: Agerpres


