Premiera ”Povestirile lui Hoffmann” deschide, pe 1 şi 2 octombrie, stagiunea Operei Naţionale Bucureşti

Opera Naţională Bucureşti anunţă deschiderea stagiunii 2022 – 2023 cu premiera spectacolului „Povestirile lui Hoffmann”, compusă de Jacques Offenbach, pe libretul lui Jules Barbier şi Michel Carre, după nuvelele fantastice ale scriitorului german E.T.A. Hoffmann.

Potrivit unui comunicat al ONB, reprezentaţiile premierei vor avea loc pe 1 şi 2 octombrie, de la ora 18,30.

Regia, mişcarea scenică şi lighting design-ul poartă semnătura lui Matteo Mazzoni, scenografia a fost realizată de Elisabetta Salvatori, costumele de Roberta Fratini, video design-ul de Luca Attilii şi coregrafia de Beatrice Şerbănescu. Conducerea muzicală îi va aparţine maestrului Ethan Schmeisser.

Ultima montare de pe scena operei bucureştene a avut loc în anul 1986.

În distribuţia celor două reprezentaţii se află Valentin Vasiliu, Iustinian Zetea (Lindorf/Coppelius/Miracle), Vicenţiu Ţăranu, Cătălin Toropoc (Dapertutto), Lucian Corchiş, Daniel Magdal (Hoffmann), Mădălina Barbu – invitată, Oana Şerban – invitată (Olympia), Oana Andra, Crina Zancu (Giulietta), Simonida Luţescu, Simona Neagu, Mihaela Stanciu (Antonia), Mihaela Işpan, Sidonia Nica, Matei Tudose – invitat (Niklausse), Liviu Indricău, Dumitru Filip – invitat (Spalanzani), Ciprian Pahonea, Cristian Rusenescu, Daniel Trandafir (Nathanael), Filip Panait, Horia Sandu (Crespel), Sorana Negrea, Claudia Caia – invitată, Alina Dragnea – invitată (O voce), Florin Simionca, Daniel Pop – invitat (Luther), Andrei Lazăr, Valentin Racoveanu (Andres, Cochenille, Franz, Pitichinaccio), Dan Indricău, Florin Simionca (Hermann), Daniel Filipescu, Dan Indricău (Schlemil), cu participarea Orchestrei şi a Corului Operei Naţionale Bucureşti.

Bilete pot fi procurate de pe http://tickets.operanb.ro/ şi de la Casa de Bilete a Operei Naţionale Bucureşti.

Premiera mondială a „Povestirilor lui Hoffmann” a avut loc la Opera Comică din Paris în anul 1881.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati