Construirea unui al doilea pod la Ruse – Giurgiu a dobândit o dimensiune nouă odată cu începerea războiului din Ucraina, a declarat vineri premierul Bulgariei, Nikolai Denkov, după convorbirile avute cu prim-ministrul Marcel Ciolacu la Palatul Victoria, însă până la finalizarea proiectului oficialul bulgar pledează pentru punerea în funcţiune cât mai curând posibil a unei linii de feribot între cele două oraşe, pentru a face faţă traficului intens.
„De ani de zile discutăm despre un al doilea pod la Ruse – Giurgiu. Este o direcţie foarte importantă, care leagă Bulgaria de capitala Bucureşti. Această direcţie a dobândit o dimensiune nouă odată cu începerea războiului din Ucraina de către Rusia. Face parte din direcţia logistică în ceea ce priveşte pregătirea apărării flancului estic al NATO şi avem toate motivele de a accelera procesul de planificare, proiectare şi pregătirea acestui pod în cel mai scurt termen posibil. De aceea, am discutat despre sursele posibile de finanţare. Ambele state vor să se realizeze cât mai curând posibil. În acelaşi timp, având în vedere că această sarcină necesită totuşi timp, din partea noastră s-a pus problema ca, cât mai curând posibil, să se pună în funcţiune linia de feribot Ruse – Giurgiu, astfel încât să putem să ajutăm acest trafic intens, care este legat atât de relaţiile de afaceri foarte dezvoltate dintre cele două state, dar e nevoie de decongestionarea traficului pe linie economică. De asemenea, vrem să îi ajutăm şi pe turiştii care circulă în ambele direcţii”, a spus Nikolai Denkov.
În legătură cu accederea în Spaţiul Schengen, Nikolai Denkov a subliniat că România şi Bulgaria au îndeplinit toate criteriile de aderare şi a punctat că acest proces trebuie finalizat împreună de cele două state.”Aceasta este prima mea vizită de lucru şi nu întâmplător are loc în România. Noi suntem parteneri strategici, nu doar că avem un acord semnat în acest sens, ci există câteva proiecte, care trebuie să fie realizate, având în vedere că sunt în beneficiul popoarelor noastre şi statelor noastre, care au şi o dimensiune europeană. Trebuie să compensăm timpul scurt pe care îl avem la dispoziţie cu o activitate mult mai intensă. (…) În primul rând Schengen. Suntem unanim de acord că am îndeplinit toate criteriile care au fost puse de către Uniunea Europeană şi, de asemenea, nu este întâmplător că avem o decizie pozitivă a Comisiei Europene, a Parlamentului European, trebuie să finalizăm procesul şi trebuie să îl finalizăm împreună, în discuţii, atât la nivel politic, cât şi la nivel de experţi cu aceste state care încă mai au anumite rezerve. Am făcut planuri concrete de acţiune între ministerele noastre de Interne, Poliţia de Frontieră, la nivel politic şi vom lucra împreună cu dumneavoastră pentru a se putea finaliza pozitiv acest proces”, a explicat premierul bulgar.”În mod evident, trebuie să fim foarte atenţi în ceea ce le spunem oamenilor din statele noastre, pentru că nu totul depinde de noi. Există procese interne, atât în Olanda, cât şi în Austria, asupra cărora nu avem un control, dar trebuie să facem tot ce depinde de noi şi să spunem aceste lucruri, atât la nivel european, cât şi guvernelor şi parlamentelor din Olanda şi Austria”, a adăugat Nikolai Denkov. AGERPRES