Premierul Marcel Ciolacu a făcut, miercuri, un apel la muzeografi să nu boicoteze evenimentul „Noaptea Muzeelor”, subliniind că problemele reclamate de aceştia pot fi rezolvate pe calea dialogului şi nu printr-un „şantaj”. ”Nu mi-a trecut prin cap să boicotez nişte copii să viziteze muzeele”, susține acesta.
„Am avut o discuţie cu doamna ministru al Culturii. Şi eu sunt, să ştiţi, nemulţumit de foarte multe lucruri, dar nu mi-a trecut prin cap să boicotez nişte copii să viziteze muzeele. Din punctul meu de vedere, şi prin intermediul dumneavoastră o să fac un apel la dânşii să-şi facă serviciul pentru care sunt angajaţi. Şi prin dialog concret, deja am început discuţiile cu doamna ministru, cu domnul ministru al Finanţelor, dar la un asemenea şantaj eu nu voi răspunde”, a declarat Marcel Ciolacu.
Calea cea mai corectă în această situaţie este cea a dialogului, a adăugat şeful Guvernului.
„Calea cea mai corectă este ca în perioada următoare să ne aşezăm la masă şi dânşii să-şi facă slujba pentru care sunt plătiţi de către noi toţi. Cum şi eu sunt plătit şi din impozitele mele, dar şi din impozitele dumneavoastră. Înţeleg că este an electoral, înţeleg că există nemulţumiri, dar trebuie să avem şi un dialog. Nu-mi aduc aminte, până acum, să nu fi stat cu vreo categorie la masă, decent, şi stând de vorbă punctual despre fiecare problemă. La şantaj, îi anunţ oficial că nu voi răspunde. Dacă e nevoie, voi apela la alţi miniştri şi avem noi grijă de muzee în ‘Noaptea Muzeelor’. Nu am nicio problemă „, a mai declarat premierul Ciolacu.