Premierul Cîţu ia în calcul remanierea tuturor miniştrilor USR-PLUS – surse

Echipa din PNL a lui Florin Cîţu ia în calcul varianta ca premierul să-i remanieze pe toţi miniştri USR-PLUS, dacă aceştia vor depune moţiune de cenzură, scrie antena3.ro.

Miniștrii USR ar putea fi remaniați dacă partidul lui Barna și Cioloș depune moțiune de cenzură.

În acest caz, premierul ar pune miniştri interimari din actualii membri ai cabinetului pe o perioadă de 45 de zile, aşa cum se întâmpă şi la Justiţie.

Aceasta este o strategie făcută de liberalii susţinători ai lui Florin Cîţu, în situaţia în care cei de la USR-PLUS vor depune moţiune de cenzură, pentru că este exclus scenariul ca premierul să demisioneze, aşa cum cer partenerii de guvernare.

În acest moment, sunt două curente în PNL: sunt liberalii susţinători ai lui Florin Cîţu care îi spun premierului să-i remanieze pe toţi miniştri USR-PLUS, dacă partidul condus de Dacian Cioloş şi Dan Barna va depune moţiune de cenzură împotriva guvernului din care fac şi ei parte.

În acelaşi timp, în PNL există şi membri apropiaţi ai lui Cîţu care îi spun premierului că nu aceasta ar fi strategia cea mai bună în acest moment, pentru că dacă aceştia depun moţiune, cel mai bine ar fi să se negocieze cu anumite facţiuni din formaţiunea lui Barna şi Cioloş.

Unii liberali susţin că o parte din miniştri USR nu doresc să iasă de la guvernare, aşa cum e Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor europene, şi ar dori să-i convingă pe aceştia să nu semneze moţiunea de cenzură.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati