Premierul Cîțu: Propunerea mea e ca de la 1 iunie să avem evenimente private și evenimente publice doar cu persoane vaccinate

Premierul Florin Cîțu a declarat miercuri că merge în comitetul interministerial de vineri cu propunerea ca de la 1 iunie să poată fi reluate atât evenimentele private (de genul nunților și botezurilor), cât și cele publice (precum marile concerte) doar pentru persoanele vaccinate.

”Noi avem certificate de vaccinare, vom face Campionatul European de fotbal în România pentru persoanele vaccinate. Toți organizatorii de evenimente cu care am discutat au fost de acord să facă evenimentele doar cu persoane vaccinate (…) O propunere pentru vineri: să avem evenimente private doar cu persoane vaccinate, de la 1 iunie”, a spus premierul Florin Cîțu la o conferință de presă, scrie G4Media.

Premierul Cîțu a mai spus că altă propunere este ca, tot de la 1 iunie, în birouri să nu mai fie obligatorie masca dacă toate persoanele din respectiva companie sunt vaccinate.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati