Premierul Ciucă a discutat cu sindicatele despre combaterea pandemiei, condiţiile de muncă şi salarizarea

Premierul Nicolae Ciucă a discutat, joi, cu reprezentanţii sindicatelor, în cadrul discuţiilor fiind analizată eficienţa măsurilor de protejare a populaţiei, menite să asigure continuitatea serviciilor publice, a derulării afacerilor şi a funcţionării sistemului educaţional.

„Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a avut un dialog cu lideri ai centralelor şi federaţiilor sindicale din România, la care au participat miniştrii Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, Sănătăţii, Alexandru Rafila, Finanţelor, Adrian Câciu, şi Muncii, Marius Budăi. Discuţiile, care au avut loc în format hibrid, au vizat măsurile de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, condiţiile de muncă şi salarizarea”, a transmis Guvernul, într-un comunicat de presă.

În cadrul întâlnirii, participanţii au analizat eficienţa măsurilor de protejare a populaţiei, menite să asigure continuitatea serviciilor publice, a derulării afacerilor şi a funcţionării sistemului educaţional.

Conform sursei citate, printre temele analizate s-au numărat măsurile de prevenţie, testarea populaţiei, portul măştii, vaccinarea, asistenţa medicală ambulatorie, accesul la tratament, contextul economic, siguranţa personalului medical şi recuperarea celor afectaţi de COVID-19.

„A fost evidenţiată nevoia unei abordări coerente, sistemice şi predictibile, care să includă dialogul cu partenerii sociali. Pentru protejarea populaţiei faţă de formele grave de boală şi de riscul pierderii vieţii, vaccinarea a fost menţionată ca fiind cea mai eficientă soluţie recomandată de experţi, limitând evoluţia către o situaţie gravă şi internarea în spital”, au arătat reprezentanţii Guvernului.

Astfel de întâlniri vor fi organizate periodic, pentru găsirea celor mai potrivite măsuri de gestionare a situaţiei generate de pandemie, dar şi pentru soluţionarea solicitărilor partenerilor sociali. În cadrul dialogului social cu reprezentanţii angajaţilor din Sănătate, Educaţie, Ordine Publică şi alte categorii de salariaţi din sistemul public, urmează să fie discutate şi analizate revendicările salariale şi condiţiile de muncă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati