Premierul Ciucă a mărit cu 50 la sută premiile sportivilor medaliați: ”Bugetul atât ne permite”

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, marţi, majorarea cu 50% a premiilor sportivilor români care au obţinut performanţe la competiţiile internaţionale. Şeful Executivului a precizat că decizia va fi pusă în practică nu în şedinţa de Guvern de astăzi, ci la următoarea şedinţă, din cauza timpului prea scurt.

Premierul a mai spus că ar fi vrut să facă acelaşi gest pentru toată lumea, dar în momentul de faţă bugetul atât permite şi a menţionat că speră ca performanţa să îi inspire să performeze din punct de vedere administrativ, să poată avea rezultate economice şi financiare mai bune.

”Am avut o analiză la nivel guvernamental, am discutat împreună cu domnul secretar genrral, cu Ministerul Finanţelor şi am luat decizia ca în şedinţa de Guvern, nu cea de mâine, pentru că timpul este foarte scurt, ci în umătoarea, să majorăm premiile care vă sunt acordate prin Hotărârea de Guvern 1447/ 2007 cu 50%”, a spus premierul, în cadrul la ceremoniei de acordare a unor distincţii sportivilor români care au obţinut performanţe la competiţiile internaţionale.

Premierul a arătat că este un gest cât se poate de firesc, în baza resurselor pe care Guvernul le are.

”Am făcut un gest pentru a recompensa meritul lui David Popovici, după 48 de ani, am fi vrut să facem acelaşi gest pentru toată lumea, în momentul de faţă bugetul atât ne permite şi sper ca, în funcţie de rezultate, performanţa să ne inspire şi pe noi şi să performăm din punct de vedere administrativ, să putem să avem rezultate economice şi financiare mai bune, să putem să asigurăm o recunoaştere pe măsura eforturilor dumneavoastră”, a spus premierul.

”De asemenea, am reuşit după 20 de ani să obţinem şi o medalie la atletism, pe aceeaşi arenă, în capitala Bavariei. Am reuşit de asemenea să obţinem rezultate remarcabile la canoe, domnul Chirilă a fost absolut remarcabil”, a spus Nicolae Ciucă, amintind despre alte discipline precum canotaj, tenis de masă, cu rezultate deosebite, haltere, tenis de masă, tenis de câmp.

”Sunt discipline despre care în utima perioadă aproape că nu se mai vorbeşte. Prin ceea ce aţi reuşit să obţineţi la aceste competiţii sunt convins că veţi trezi din nou interesul şi atenţia ficăruia dintre noi, sper ca fiecare român să vă copieze exemplul, nu neapărat în performanţă dar să facă sport, ne ajută să fim mai sănătoşi, să putem să menţinem un spirit de echipă şi să respectăm atât reguli personale cât şi de competiţie”, a afirmat el.

Nicole Ciucă a mai spus că a avut întâlniri cu preşedintele Comitetului Olimpic şi de fiecare dată a discutat problemele şi neajunsurile legate de partea administrativă care să asigure pregătirea pentru competiţii la cel mai înalt nivel.

”Sunt programe şi angajamente la nivel guvernamentale, al Comitetului Olimpic, astfel încât să ridicăm nivelul infrastructurii sportive, atât la nivelul de Comitet, de federaţii precum şi la nivel de unităţi administrative. Sunt o serie întreagă de localităţi unde se inaugurează stadioane noi, săli de sport noi şi am văzut de asemenea echipe şi sportivi care au reuşit să se pregătească şi să atingem cel mai mare nivel de performanţă”, a afirmat Ciucă.

”Pentru toate acestea, în calitate de premier, nu pot decât să îmi asum în continuare decizia ca împreună cu Guvernul să găsim cele mai bune modalităţi pentru a putea să sprijinim toate aceste eforturi, pentru a crea cadrul necesar astfel încât tot ceea ce ţine de responsabilitatea noastră, a Comitetului Olimpic, să se concretizeze într-o infrastructură de pregătire mai bună şi nu în ultimul rând să continuăm acest dialog pentru ca stategia naţională pentru sport să fie agreată şi aprobată în cel mai scurt timp”, a completat premierul României.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati