Premierul Ciucă – întâlnire cu ministrul Aviaţiei Civile din India, aflat în România pentru a organiza repatrierea studenţilor indieni evacuaţi din Ucraina

Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, miercuri, cu ministrului Aviaţiei Civile din India, Jyotiraditya Scindia, aflat în România pentru a organiza repatrierea studenţilor indieni evacuaţi din Ucraina, care sunt sprjiniţi de statul român. Circa 3.000 de studenţi indieni se află în Bucureşti, aşteptând avioanele cu care urmează să fie repatriaţi, iar alţi 1.000, la Siret.

„Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă l-a primit astăzi, la Palatul Victoria, pe Jyotiraditya Scindia, ministrul Aviaţiei Civile, trimisul special al prim-ministrului Indiei, Narendra Modi. Întâlnirea are loc la două zile de la discuţia telefonică avută de către premierul român cu omologul său indian. Ministrul Aviaţiei Civile se află în România pentru a organiza repatrierea studenţilor indieni evacuaţi din zonele de conflict din Ucraina, care au fost sprijiniţi de către statul român, primind găzduire şi cele de strictă necesitate”, a transmis, miercuri, Guvernul, potrivit News.ro.

Ministrul Scindia i-a înmânat prim-ministrului Nicolae Ciucă o scrisoare adresată de către premierul indian Narendra Modi şi mesajul de mulţumire pentru sprijinul acordat de către partea română studenţilor indieni.

Conform sursei citate, India a reuşit să extragă până acum din Ucraina 11.000 din cei circa 20.000 de studenţi. În prezent, circa 3.000 de studenţi se află în Bucureşti şi aşteaptă cele 6 avioane cu care să fie repatriaţi. De asemenea, 1.000 de studenţi se află în găzduire în zona Siret şi urmează a fi repatriaţi.

Premierul Nicolae Ciucă a subliniat că India poate conta pe România în vederea repatrierii cetăţenilor săi sosiţi din zonele afectate de agresiunea militară rusă. El a reliefat şi bunele relaţii de prietenie româno-indiene, precum şi nivelul schimburilor comerciale şi al investiţiilor indiene în România.

Partea indiană a adresat invitaţia prim-ministrului Narendra Modi ca, după depăşirea perioadei actuale de criză, premierul Nicolae Ciucă să facă o vizită în India.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati