Premierul Ciucă: Va trebui să analizăm creşterea numărului de pozitivări în Bucureşti

Premierul interimar Nicolae Ciucă a declarat vineri, în debutul şedinţei de Guvern, că va trebui analizată creşterea numărului de cazuri de COVID-19 la nivelul Capitalei.

„Deşi avem o cifră constantă a cazurilor de pozitivare, totuşi, din discuţia şi analiza pe care le-am avut legate de acest subiect, avem o creştere de până la 35 de localităţi carantinate şi, de asemenea, avem o situaţie pe care, de asemenea, va trebui să o discutăm şi să o analizăm legată de creşterea numărului de pozitivări la nivelul Capitalei”, a afirmat el, scrie economica.net.

Secretarul de stat Raed Arafat a explicat, în cadrul reuniunii Guvernului, că la nivelul Capitalei, din data 6 decembrie până joi, a fost înregistrat un număr de 9.070 de cazuri noi de infecţie cu noul coronavirus.

„Asta va însemna că o să avem o presiune mai mare pe sectorul medical în zona Bucureştiului şi în zonele, probabil, limitrofe şi poate că va fi nevoie să continuăm să transferăm pacienţi şi în alte părţi care au presiunea mai mică. Cu domnul ministru Tătaru am stabilit că vom avea o şedinţă cu managerii spitalelor din Bucureşti, cu şefii secţiilor ATI şi şefii UPU ca să discutăm această situaţie, pe care probabil că o să începem să o vedem cândva în cursul săptămânii viitoare, având în vedere cifra asta de cazuri”, a spus Arafat.

El a menţionat că la nivelul Prefecturii Bucureşti s-a discutat despre intensificarea controalelor şi a măsurilor de implementare a restricţiilor existente la acest moment.

Situaţia din criza Coronavirus în Bucureşti – cea mai recentă raportare – 10 decembrie ora 13: Bucureşti: 1.762 infecţii în 24 de ore. Rată infecţie 6,76/1.000 locuitori. Cel mai ridicat număr de cazuri în 24 de ore – 1.946 (8-9 decembrie 2020). Total cazuri: 81.504 persoane infectate.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati