Premierul Poloniei îndeamnă liderii din UE și SUA să se deplaseze la Kiev în semn de solidaritate

Premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, i-a îndemnat pe liderii ţărilor din Uniunea Europeană (UE), SUA şi Regatul Unit să se deplaseze în capitala Ucrainei în semn de solidaritate pentru ucrainenii care „luptă pentru valorile Europei şi ale lumii occidentale”.

În ediţia de joi a tabloidului german Bild, Morawiecki a spus că preşedintele american Joe Biden, preşedintele francez Emmanuel Macron, cancelarul federal german Olaf Scholz, premierul britanic Boris Johnson şi alţi lideri europeni ar trebui să se deplaseze la Kiev, să se uite în ochii femeilor şi copiilor de acolo şi să-i ajute să-şi salveze vieţile şi independenţa, notează Digi24.

Ucrainenii luptă în Ucraina pentru valorile Europei şi ale lumii occidentale, menționează liderul polonez.

Capitala ucraineană Kiev este bombardată cu regularitate de când Rusia a declanşat invazia asupra Ucrainei, pe data de 24 februarie.

Premierii Poloniei, Cehiei şi Sloveniei s-au deplasat la Kiev cu trenul, marţi, şi s-au întâlnit cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, pentru a-l asigura de sprijinul lor.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati