Premierul și ministrul Finanțelor discută la Guvern despre pachetul de măsuri economice

Premierul Nicolae Ciucă are sâmbătă, de la ora 11:00, la Palatul Victoria, o întâlnire de lucru cu ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, informează Biroul de presă al Guvernului. Aceștia discută despre finanțarea măsurilor economice și financiare pentru protejarea populației și economiei românești, scrie digi24.ro.

Cei doi demnitari urmează să evalueze resursele necesare implementării noilor măsuri economice şi financiare pentru protejarea populaţiei şi economiei româneşti, precizează sursa citată.

Surse din PSD spun că social-democrații vor să propună majorarea tichetelor de masă la 30 de lei de la 1 iunie.

În schimb, deputatul PNL Gigel Știrbu a anunțat pe Facebook că de fapt premierul Ciucă este cel care a avut ideea creșterii valorii tichetelor de masă.

„Văd în presa românească o știre, cum că PSD vrea să mărească valoarea tichetului de masă, informație neasumată, ci venită pe surse, ceea ce arată nimicnicia unor oameni.

Propunerea de mărire a valorii tichetului de masă aparține Premierului Nicolae Ciucă, care într-o discuție privată, cu subsemnatul, pe 29 martie a spus, citez ,«Domnule, aș vrea să propun Coaliției dublarea valorii tichetului de masă, deoarece cheltuielile au crescut și pentru angajații români, cei care aduc plus valoare în România!»

Prim Ministrul susține creșterea valorii tichetelor de masă de la 20,17 lei cât este acum, la o valoare care poate fi suportată de către bugetul de stat.

Dragi colegi, lucrăm împreună pentru bunăstarea românilor, nu suntem la «Crosul Tineretului», cine ajunge primul la linia de sosire .

Prim Ministrul nu dorește ca tichetele de masă să mai fie imaginea sărăciei!

Pentru că adevărul contează!”, a scris deputatul PNL Gigel Știrbu.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri, că săptămâna viitoare social-democrații vor prezenta un pachet de măsuri sociale, după discuții cu partenerii din coaliția guvernamentală. Printre aceste măsuri, potrivit șefului social-democrat, se numără și acordarea de vouchere sau bonuri de masă în valoare de 50 de euro la fiecare două luni pentru categorii defavorizate. Banii pentru ajutorul social ar putea veni din fonduri europene din exercițiul financiar anterior (2016-2020), mai spune Ciolacu.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati