NewsBucuresti.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Premii de 90.000 de euro pentru proiecte de regenerare urbană; înscrierile sunt deschise până pe 6 noiembrie

Microîntreprinderile, IMM-urile şi organizaţiile neguvernamentale se pot înscrie, până pe 6 noiembrie, în programul Social Awards 2026, care pune la dispoziţie premii în valoare totală de 90.000 de euro pentru proiecte de regenerare urbană, potrivit unui comunicat de presă.

Programul, susţinut de UniCredit Bank şi implementat de Social Innovation Solutions, se adresează iniţiativelor care contribuie la dezvoltarea sustenabilă a comunităţilor, în cadrul temei „Regenerare urbană”.

Conform sursei citate, fondul de premiere va fi împărţit în mod egal între mediul de afaceri şi sectorul neguvernamental, fiind acordate câte trei premii pentru fiecare dintre acestea. Astfel, atât în cazul companiilor, cât şi al ONG-urilor, premiul I este de 20.000 de euro, premiul al II-lea de 15.000 de euro, iar premiul al III-lea de 10.000 de euro.

Premiile recompensează impactul iniţiativelor înscrise şi nu presupun obligaţia implementării unui proiect nou sau utilizarea banilor pentru activităţi prestabilite, precizează organizatorii.

Proiectele pot fi înscrise în patru categorii tematice: Sustenabilitate, Impact social, Oraşe şi infrastructură şi Dezvoltare economică.

În categoria Sustenabilitate sunt incluse, printre altele, proiecte privind economia circulară, reducerea risipei, protecţia mediului şi biodiversităţii şi adaptarea oraşelor la riscurile climatice. Categoria Impact social vizează servicii pentru copii, vârstnici şi persoane cu dizabilităţi, antreprenoriatul social, incluziunea pe piaţa muncii şi iniţiativele pentru eliminarea barierelor fizice şi digitale, notează sursa citată.

În domeniul Oraşe şi infrastructură pot fi înscrise proiecte privind reconversia spaţiilor industriale sau abandonate, parcurile şi spaţiile verzi, mobilitatea sustenabilă, soluţiile smart city, eficienţa energetică şi clădirile verzi. Categoria Dezvoltare economică include, printre altele, digitalizarea şi inovarea B2B, lanţurile scurte de aprovizionare, producătorii locali, revitalizarea zonelor comerciale, reconversia profesională şi locurile de muncă verzi.

Potrivit documentului, pot aplica microîntreprinderi cu o cifră de afaceri cuprinsă între 100.000 şi două milioane de euro şi mai puţin de 10 angajaţi, IMM-uri cu afaceri între două şi 30 de milioane de euro şi între 10 şi 300 de angajaţi, precum şi ONG-uri care dispun de resursele, echipa şi experienţa necesare pentru realizarea proiectului.

Sunt eligibile proiectele aflate în curs de implementare, cele finalizate în ultimele 12 luni şi cele care urmează să fie implementate, cu condiţia ca iniţiativa să aibă un impact clar asupra comunităţii, economiei sau mediului.

Înscrierile se fac online până pe 6 noiembrie 2026, ora 23:59, iar câştigătorii vor fi anunţaţi pe 24 noiembrie, în cadrul Cities Journey Bucureşti.

Social Awards face parte din Cities Journey, program naţional dezvoltat de Social Innovation Solutions împreună cu UniCredit Bank, care, în 2026, se desfăşoară în Cluj-Napoca, Braşov, Timişoara, Iaşi şi Bucureşti.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati