Premii în valoare de 7.000 de euro merg către copiii pasionaţi de tehnologie care au participat la CODE KIDS FEST 2020

Treisprezece proiecte digitale inovatoare, realizate de copiii de gimnaziu, au concurat pentru un loc pe podiumul CODE KIDS FEST 2020, pe 3 şi 4 decembrie. Pe lângă premiile puse în joc, în valoare de 7000 de euro, micii programatori au fost încurajaţi să-şi urmeze visurile şi au descoperit mai multe despre mediul digital în cadrul celor cinci ateliere interactive.

CODE KIDS FEST 2020, un eveniment organizat de Fundaţia Progress în cadrul proiectului CODE Kids România, s-a desfăşurat în mediul online şi a reuşit să adune peste 1000 de vizitatori, care au urmărit cu interes proiectele micilor programatori. Copiii de la ţară şi din oraşe mici au ţinut să demonstreze că pot învăţa programare şi, prin intermediul acesteia, pot dezvolta soluţii pentru probleme din comunitate.

Micii programatori din Tămăşeni au venit la Târg cu un senzor care ne ajută să păstrăm distanţa socială corespunzătoare şi au reuşit să câştige premiul de popularitate pus în joc.

Locul III a fost ocupat de „Hackerii Albi” din Ovidiu, care au dezvoltat o invenţie pentru bicicletă, ce te ajută să eviţi accidentele. La egalitate cu aceştia au fost şi cei din clubul CODE Kids Dumbrăviţa, care au atras atenţia juriului cu ceasul digital matrix.

„Wizards Code Club” Pietrari a încercat să convingă juriul că roboţelul însoţitor pentru nevăzători merită un loc pe podium şi a reuşit să câştige premiul al doilea. Iar locul I a fost ocupat de echipa „Kids4Coding” din Oneşti, care s-a gândit la un senzor de lumină şi mişcare, ce poate proteja mediul înconjurător.

Marea surpriză a evenimentului a fost premierea tuturor proiectelor, iar fiecare echipă participantă care nu a ocupat un loc pe podium a câştigat un kit educativ cu robot programabil. De asemenea, ambasadorul proiectului şi gazda evenimentului, George Buhnici a oferit copiilor participanţi douăsprezece premii individuale, diverse gadget-uri care să îi ajute atât să îşi urmeze pasiunea, dar şi în viaţa lor de zi cu zi.

Însă, răsplata copiilor nu s-a rezumat numai la premii. Programatorii juniori au fost încurajaţi să îşi urmeze visurile şi au primit cuvinte de laudă de la cei mai buni în domeniu.

„Copiii care vin la CODE Kids sunt printre cei mai apropiaţi de sufletul meu, sunt deştepţi, frumoşi şi inimoşi! Am mers şi eu în biblioteci, ştiu cât de valoroasă este munca lor şi cât de mult se străduiesc să înveţe programare şi să utilizeze tehnologia în folosul lor. Şi sunt norocoşi că au alături oameni, bibliotecari şi mentori, care dau din timpul şi bunăvoinţa lor pentru a-i ajuta să înveţe. Ştiu cum este să creşti fără cele mai noi lucruri, până la 18 ani nu am avut calculatorul meu. Şi eu am mers la cursuri de calculator, părinţii mei au strâns din greu bani pentru acel curs. Am mers în internet cafe, fiindcă atunci când eşti laolaltă cu alţii înveţi o grămadă de lucruri bune, deprinzi multe aptitudini.” – i-a încurajat George Buhnici, ambasadorul proiectului CODE Kids pe cei mici.

De asemenea, copiii au descoperit limbajul de programare Python şi Robotizarea Procesului de Automatizare (RPA), au reuşit să afle mai multe despre parcursul în domeniul IT şi despre „Ce au în comun programarea şi jocurile video?”, dar au şi discutat aplicat pe o invenţie acţionată prin sistem Android, toate în cadrul atelierelor interactive.

„Cei peste o mie de participanţi la Târgul Naţional de Ştiinţă şi Tehnologie ne arată nevoia de a organiza astfel de evenimente, în care copiii îşi prezintă proiectele şi învăţăm despre ultimele noutăţi în tehnologie. Am avut parte de două zile la superlativ, cu multe emoţii, dar şi premii. În comunităţile rurale din care au venit copiii participanţi la competiţie a fost o mobilizare generală pentru a-i susţine în prezentările din faţa juriului. Partenerii care ni s-au alăturat au făcut posibil acest festival al tehnologiei, pe care ne dorim să-l transformăm într-un eveniment anual, în care să apreciem cei mai talentaţi copii din mediul rural şi urban mic.” – Ovidiu Ana, Director de Dezvoltare Fundaţia Progress.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati