Premii mai mari pentru olimpici. Cîmpeanu: Un elev medaliat cu aur la o olimpiadă internaţională va primi 20.000 de lei

Guvernul a adoptat în ședința de miercuri, 14 septembrie, trei acte normative din domeniul Educației, care prevăd majorarea premiilor elevilor români care au obținut rezultate excepționale la competiții școlare desfășurate la nivel mondial, european sau regional, dar și extinderea programului masă caldă în școli. 

Primul proiect de ordonanță de urgență adoptat de Executiv este creșterea numărului de școli în care se desfășoară programul masă caldă în școli de la 300 la 350, ajungând la cel puțin 1 milion de beneficiari, potrivit ministrului Sorin Cîmpeanu.

„Este un pilon de bază în susținerea accesului la educație, în reducerea abandonului școlar”, a afirmat ministrul de resort.

Totodată, a fost adoptată și hotărârea de Guvern prin care se reglementează cuantumul minim al burselor.

  • burse sociale – 200 de lei/lună
  • burse de studiu – 150 de lei/lună
  • burse de merit – 200 de lei/lună
  • bursele de performanță – 500 de lei/lună

De bursă socială beneficiază elevii din familii cu venituri reduse, la care se adaugă copiii cu probleme cronice, dizabilități și orfanii de unul sau ambii părinți.

„Cuantumurile burselor prevăzute în proiectul România Educată sunt deja mult mai mari și vor putea fi aplicate din septembrie 2023”, a adăugat ministrul de resort.

Premii mai mari pentru olimpicii români

O altă hotărâre de guvern adoptată astăzi este majorarea premiilor pentru olimpicii români, astfel:

La etapa națională:

  • Premiul I – 1.000 lei
  • Premiul II – 700 de lei
  • Premiul III – 500 de lei
  • Mențiune – 300 de lei

La etapa internațională a competițiilor școlare, categoria I, desfășurate la nivel mondial:

  • Premiul I/ medalie de aur cu punctaj absolut – 20.000 lei
  • Premiul I/ medalie de aur – 15.000 lei
  • Premiul II / medalie de argint – 12.500 lei
  • Premiul III / medalie de bronz – 10.000 lei
  • Mențiune – 6.000 lei

La etapa internațională a competițiilor școlare, categoria a II-a, desfășurate la nivel european sau regional:

  • Premiul I / medalie de aur – 7.500 lei
  • Premiul II / medalie de argint – 6.000 lei
  • Premiul III / medalie de bronz – 4.500 lei
  • Mențiune – 3.500 lei

Cuantumurile stimulentelor financiare acordate fiecărui elev care face parte din echipa / formația de elevi premiată la etapa națională a competiției școlare:

  • Premiul I – 600 lei
  • Premiul II – 400 lei
  • Premiul III – 200 lei

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati