Președintele Academiei Române, profesorul Ioan-Aurel Pop, spune că țara noastră nu mai are oameni de stat și nicio strategie națională.
Într-un interviu acordat Jurnalului Naţional, istoricul clujean deplânge faptul că poporul român pare că și-a pierdut speranța în mai bine și că nu mai au încredere în autorități și instituții.
„Tristețea vine din cele pe care le sugerați în întrebare: sentimentul că trăim într-o Românie fără busolă, fără oameni de stat, fără coerență. Cei mai mulți români sunt triști, dar asta nu reprezintă un fapt iremediabil. Mult mai grav este altceva: cei mai mulți români nu mai au încredere în instituții, în autorități, în oamenii politici, în binele public.
Nu mai au nici măcar aspirația spre bine, pentru că le-a murit speranța în viața demnă a acestui popor și a statului nostru. Din această cauză, ca om și ca român, mă simt mai răvășit ca niciodată. Am trăit primii 34 de ani din viață sub comunism – motiv pentru care sunt acuzat câteodată din principiu, ca și cum aș fi avut puterea să-mi aleg singur momentul nașterii –, m-am simțit adesea umilit de întunericul dictaturii și al casei, de goana după „pâinea noastră cea de toate zilele”, de starea de închisoare în care trăiam. Dar am păstrat mereu speranța și, până la urmă, am ieșit la mal. Acum, după mai bine de trei decenii de la izbăvirea din 1989 (poate și din pricina molimei acesteia), speranța moare încet, ceea ce poate să însemne moartea lentă a acestui popor. Altminteri, de 1 Decembrie, aveam datoria – chiar „datoria vieții noastre”, cum ar fi spus Vasile Pârvan – să ne bucurăm.
Ca istoric, nu mi-am pierdut speranța, fiindcă am văzut cu ochii minții atâtea nenorociri în prezentul oamenilor care au trăit în trecut, atâtea catastrofe și cataclisme, încât ceea ce experimentăm noi acum nu-mi mai pare ireparabil”, a spus Ioan-Aurel Pop, potrivit R3media.
Academicianul spune că mulți patrioți se închid în sine din cauza faptului că sunt ironizați de „spiritele subțiri” și din cauza desconsiderării de care au parte.
„Omul obișnuit și sufletul lui curat – atât cât mai este – se pierde în acest conglomerat de rele, în această răsturnare de valori, în acest univers al mediocrităților, în terorism și în false libertăți. De aici vine și atașamentul unora față de tradiție, față de realitățile consacrate, nostalgia după tihna căminului, după marile opere ale umanității și chiar setea de națiune, de solidaritatea etnică. Numai că ironia „spiritelor subțiri”, râsul subtil sau grobian, desconsiderarea față de cei care-și iubesc țara și națiunea îi fac pe mulți dintre patrioții autentici să se închidă în sine. Lumea apare pentru mulți drept o dezlănțuire a urii, în loc să fie o armonie a iubirii”, a continuat istoricul.
Profesorul Pop afirmă că România de azi suferă din cauza faptului că „nu mai avem oameni de stat și nici strategie națională”.
„Calități și posibilități ca să fim o putere regională – și mai mult de-atât – avem din belșug și am dovedit de câteva ori în istorie acest lucru. În ciuda relelor prin care trecem, suntem încă cel mai numeros popor din sud-estul Europei și avem un stat stabil sub aspect național (90% dintre locuitorii României sunt români și se simt români, dincolo de orice alte origini mai apropiate ori mai îndepărtate; în fond, ești ceea ce simți că ești, iar calitatea de român ți-o dă educația, nu sângele). Azi suntem strâmtorați întru toate și obligați să fim mici, fiindcă nu mai avem oameni de stat și nici strategie națională”, a explicat domnia sa.
În continuare, această lipsă de demnitate a liderilor a dus la situații care ne sunt mult prea cunoscute.
„Mulți formatori de opinie din aceste țări avansate ne iau în derâdere, ne dau sfaturi, ne disprețuiesc și ne nimicnicesc, acuzându-ne de rele reale și imaginare.
Mai nou, sunt demonizate și ultimele instituții în care mai au încredere românii, Biserica și Academia Română, sub cuvânt că se manifestă drept conservatoare, naționaliste sau antieuropene.
Iar autoritățile române suportă critica, pleacă fruntea și tac. Dar oricum am lua-o, fără oameni mari nu se poate construi o politică mare. Iar la noi, popor mic/mijlociu, efortul liderilor trebuie să fie dublu față de conducătorii popoarelor mari, cu antecedente de glorie, cu orgoliu și spirit de învingător. Am mai fost în prăpastie și ne-am ridicat, am mai fost în foc și am renăscut din cenușă. Nu aceasta este problema la scară istorică”, a mai adăugat Ioan-Aurel Pop.