Preşedintele Alstom pe Europa: Vom fi nevoiţi să suspendăm mentenanţa la metrou, dacă Metrorex nu plăteşte facturile restante

Compania franceză Alstom, care asigură mentenanţa metroului bucureştean, ia în considerare suspendarea progresivă a serviciilor de mentenanţă a flotei de metrou în luna iulie, dacă Metrorex nu achită facturile restante, a căror valoare totală este echivalentă unui an de servicii prestate. Într-un interviu acordat News.ro, preşedintele Alstom pe Europa, Gian Luca Erbacci, a declarat că Metrorex datorează Alstom peste 33 de milioane euro, adică peste 160 de milioane lei, sumă ce corespunde unui an de plăţi restante.

„Metrorex ne datorează peste 33 de milioane euro. Această sumă corespunde unui an de plăţi restante. Între timp, am suportat toate costurile: ne-am plătit furnizorii la zi, am plătit salariile angajaţilor la zi. Din suma totală datorată, de peste 160 de milioane lei, echivalentul a 33 milioane euro, peste 140 de milioane lei provin din contractul anterior, pentru servicii prestate în cursul anului 2021, iar 20 de milioane lei pentru facturi restante în contractul început la 1 ianuarie 2022. Câte companii îşi permit să continue să lucreze fără să fie plătite timp de 1 an?”, a declarat pentru News.ro preşedintele Alstom pe Europa, Gian Luca Erbacci.

Preşedintele Alstom Europe menţionează că în tot acest timp Alstom a plătit furnizorii şi salariile angajaţilor la zi, inclusiv o creştere salarială de 10% anul trecut şi anul acesta.

“Alstom realizează mentenanţa conform contractului, indicatorii de performanţă sunt îndepliniţi, aşa că avem nevoie de achitarea integrală a facturilor. Este nevoie de angajament de ambele părţi, nu mai putem fi singurii care susţinem financiar acest contract”, a spus acesta.

Alstom precizează că a făcut toate demersurile amiabile în vederea recuperării sumelor datorate, iar în prezent două acţiuni sunt deschise la Tribunalul Bucureşti, dosarele fiind publice: pentru servicii prestate între mai şi decembrie 2021, plus penalităţi; şi pentru recuperareai penalităţilor de întârziere pentru facturile aferente serviciilor prestate în noiembrie şi decembrie 2020.

”După epuizarea tuturor demersurilor contractuale şi legale, dacă nimic nu se schimbă, compania ia în calcul suspendarea serviciilor de mentenanţă, ceea ce va duce la oprirea metroului pentru că trenurilor nu pot circula dacă nu sunt la zi cu mentenanţa. Vom lua această măsură ca o ultimă opţiune posibilă, deoarece compania Alstom este pe deplin conştientă de importanţa serviciilor de mentenanţă pentru flota de metrou”, mai spune oficialul companiei care a furnizat servicii de mentenanţă în ultimii 18 ani, timp în care, susţine Alstom, disponibilitatea flotei a crescut de la 60% în 2004 la 100% în prezent.

Oficialul Alstom consideră că România este în continuare o piaţă importantă pentru companie.

“Avem o prezenţă pe termen lung aici, suntem mândri de tot ce am realizat şi dorim să luăm parte în continuare la tranziţia României către o mobilitate feroviară modernă”, a adăugat Gian Luca Erbacci.

Compania Alstom este prezentă în România de 30 de ani şi are peste 1.200 de angajaţi în principal în Bucureşti, Braşov şi Cluj-Napoca. Din acest total, aproximativ 350 sunt implicaţi exclusiv în activităţi de mentenanţă pentru flota de metrou din Bucureşti. Restul angajaţilor Alstom lucrează în proiecte de modernizare feroviară, semnalizări şi infrastructură, pe coridorul feroviar Rin-Dunăre şi la Linia 5 a metroului Bucureşti. În ultimii ani, Alstom a devenit şi un furnizor de material rulant în România – urmând să livreze 20 de trenuri electrice inter-regionale de lung parcurs şi 13 trenuri de metrou pentru Linia 5 Bucureşti.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati