Metrorex nu știe nici până acum când vor veni cele 13 trenuri noi comandate de la Alstom, în contextul în care producătorul a invocat numeroase crize, dar susține că, după ce acestea vor veni, compania își propune să reducă timpii de aşteptare până la 3 minute, a declarat, într-un interviu pentru Agerpres, Mihai Barbu, preşedintele noului Consiliu de Administraţie al Metrorex, citat de economedia.ro.
„Noi am contractat deja 13 trenuri de ceva vreme, am plătit avansul pentru ele – 20% din această valoare, care a însemnat 100 de milioane de euro, am plătit 20 de milioane de euro – şi trenurile trebuiau să vină de ceva vreme. Nu au venit încă. Pe acest subiect am avut o discuţie cu câştigătorul contractului (Alstom – n.r.) şi dumnealor invocă, pe de o parte, crizele multiple – criza componentelor electrice, criza cauzată de pandemie şi, bineînţeles, războiul din Ucraina, care a creat o criză a oţelului mondială – şi pe acestea le invocă dumnealor şi acestea-s motivele pentru care nu au livrat la timp. Ultima discuţie cu ei a fost că o să ne indice foarte clar perioada în care o să livreze aceste 13 trenuri. Nu am primit încă un răspuns ca să vă spun foarte clar, nu ştim când va veni primul tren, câştigătorii licitaţiei nu ne-au dat un termen foarte clar, dar au spus că o să ni-l transmită după ce îşi fac toate calculele. Dar, încă o dată, vreau să vă spun, trebuiau să fie livrate până acum 13 trenuri, trebuia să înceapă de fapt livrarea lor, nu toate 13, dar nu a început”, a spus el.
Barbu a precizat că, după ce vin trenurile noi, compania își propune să reducă timpii de aşteptare până la 3 minute. „Sub 3 minute din punct de vedere tehnic este destul de greu astăzi. Nu este imposibil, dar este mult mai greu, pentru că trebuie să schimbăm şi anumite sisteme tehnice, de siguranţă, şi ne-am propus să ajungem la 3 minute, ceea ce este un timp rezonabil”, spune el.
Metrorex circulă în prezent cu 57 de trenuri, ceea ce duce la un timp de aşteptare între 4 şi 7 minute în funcţie de magistrale şi în funcţie de numărul de călători. „Aceasta este situaţia astăzi. Vrem să o îmbunătăţim prin achiziţia acestor trenuri şi nu numai. Ne dorim să ajungem la un număr mai mare de rame pe care să-l achiziţionăm, dar, cum vă spuneam, crizele multiple care s-au abătut asupra noastră ne împiedică deocamdată, nu pentru noi să facem achiziţia, ci pentru furnizori să ni le livreze. Am mai avea nevoie să ajungem la 20”, a precizat el.
Barbu a spus că Metrorex dispune de 4% din reţeaua de transport public din Bucureşti şi transportă pe ea 20% din numărul de călători care folosesc un mijloc de transport public în Capitală, pe 77 de kilometri de reţea de cale dublă.
„Şi o să fac doar o comparaţie simplă: pe căile ferate din România, anul trecut, au călătorit 130.000 de călători pe zi, adică 47 de milioane de călători în tot anul, iar prin Metrorex au călătorit 132 de milioane de călători, ceea ce înseamnă 400 şi ceva de mii de călători pe zi. În 2019, călătoreau 500.000 de călători pe zi, ceea ce se va întâmpla, dacă nu anul acesta, cu siguranţă anul viitor. Deci, 500.000 de călători folosesc zilnic transportul cu metroul în Bucureşti, faţă de 130.000 câţi folosesc transportul feroviar în România. Acestea sunt nişte cifre, cred eu, destul de elocvente pentru ce înseamnă Metrorex. Dacă vreţi, vă mai spun ceva. Înseamnă 80.000 de lămpi de iluminat, adică mai multe decât iluminatul public în Bucureşti”, a precizat el.
Șeful CA al Metrorex afirmă că în 2019 a existat avut un număr foarte mare de călători, 180 de milioane pe an. „În 2022 am avut 131 de milioane de călători. O să ajungem, dar uşor, uşor. Traficul de călători creşte, o să ajungem iarăşi la 180 de milioane, dar vreau aici să vă amintesc puţin că am avut două luni în vară, când am avut ceva probleme cu firma care face mentenanţa acestor rame de metrou şi am avut 34 de trenuri (în circulaţie – n. r.) din cele 57 cu care circulăm şi bineînţeles că s-a văzut acest lucru. S-a văzut în numărul de călători transportaţi. Acum sunt toate cele 57 de trenuri de circulaţie şi totul funcţionează aşa cum ne-am propus”, a spus el.