Președintele Colegiului Medicilor din București: Rezidențiatul privat, o variantă de luat în calcul

Președintele Colegiului Medicilor din București, dr. Cătălina Poiana, a declarat, duminică, la UMF „Carol Davila”, în contextul examenului de rezidențiat, că în ultimul an, numărul medicilor care pleacă din țară s-a redus, iar anul acesta au venit la examen și studenți școliți în străinătate, scrie Ziare.com.

„Statisticile par să arate că numărul medicilor care pleacă în ultimul an s-a redus și avem și vești bune: avem tineri care au făcut facultatea în străînătate, care au lucrat în străînătate un an de stagiatură și s-au înscris anul acesta să dea rezidentiatul în România și să facă rezidentiatul în România. Unul dintre aceștia a studiat la Cambridge, a făcut un an un stagiu într-un prestigios spital din Marea Britanie, a ajuns acum să dea rezidentiatul la UMF Carol Davila. Speranțele există, faptul că anul acesta sunt mai multe locuri nu poate să fie decât un lucru bun”, a spus dr. Cătălina Poiana.

Întrebată dacă majorările salariale au contribuit la deciziile celor care au rămas în țară, președintele Colegiului Medicilor din București a spus că acest lucru reprezintă un element, dar că nu este singurul.

„Într-adevăr, majorările salariale reprezintă un lucru bun și ceva firesc, dar cred că nu este singurul element care poate să țină un medic în țară”, spune dr. Poiana.

Potrivit acesteia, în urmă unui chestionar al CM București aplicat medicilor din zona Bucureștiului, s-a concluzionat că medicii din România își doresc „un statut social și o poziție în societate care să fie pe măsură pregătirii, a muncii lor, pentru că nu există vreo altă profesie în care să înveți 6 ani în facultate, să faci un rezidențiat de 5 ani, deci practic să ai 10 – 11 – 12 ani de pregătire. Își doresc condiții de muncă decente în care să îți facă activitatea de asistență medicală și de cercetare, dar și salarii„, potrivit dr. Poiana.

Condiții pentru rezidentiatul de anul acesta și promisiuni în perspectivă

Cu aceeași ocazie, a susținerii examenului de rezidențiat, secretarul de stat în Ministerul Sănătății, dr. Horațiu Moldovan, a declarat că toți candidații la examenul de rezidențiat care obțîn punctaj de 60% se pot specializa. Rectorul UMF crede că peste 1.000 de locuri în plus vor putea fi ocupate de medici.

„Suntem preocupați de a dezvoltă resursa umană atât de importantă în sectorul sanitar, ne bazăm pe tinerele generații care, în mod firesc, trebuie să le înlocuiască pe cele mai vechi. Intenția și propunerea noastră care se va concretiza este de a găși pentru toți cei care au peste 60% din punctaj o poziție astfel încât să se poată specializa, să se poată instrui în specialitățile respective”, a spus dr. Horațiu Moldovan.

El este de părere și că rezidentiatul în spitale private este o varianta de luat în seama, care se află în atenția Ministerului Sănătății, atâta timp cât aceste centre beneficiază de baza tehnologică avansată.

„Este o varianta, deoarece spitalele private au baza tehnologică foarte avansată pentru momentul actual. Să nu uităm faptul că în aceste spitale, în multe dintre ele, lucrează și cadre universitare cu foarte multă experiență și abilitate, care au chiar calitatea de conducători de doctorat, deci au și abilitatea universitar-academică de a coordona aceste specializări”, a spus secretarul de stat.

Întrebat, în continuare, când se va putea realiza rezidentiatul în spitale private, dr. Moldovan a răspuns că „este o problema tehnică, pe care urmează să o avem în discuție”.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati