Președintele Comisiei de control asupra activității SRI, senatorul Cristian Chirteș, a transmis cu ocazia demisiei domnului Eduard Hellvig din funcția de director al SRI că Serviciul Român de Informații a evoluat, în mandatul directorului Eduard Hellvig, într-o instituție consolidată pe valori democratice, a cărei activitate este realizată de profesioniști.
“În calitate de președinte al Comisiei de control, am primit vestea deciziei domnului Eduard Hellvig de a se retrage de la conducerea SRI de la domnia sa personal.
Urmare a acestei decizii, astăzi, la propunerea Președintelui României, Klaus Iohannis, Parlamentul a lua act de demisia din funcția de director al Serviciului Român de Informații a domnului Eduard Hellvig și a declarat vacantarea acestei funcții, prin adoptarea unei hotărâri.
În exercitarea atribuțiilor ce revin Comisiei de control, am putut constata concret cum Serviciul Român de Informații a evoluat, în mandatul directorului Eduard Hellvig, într-o instituție consolidată pe valori democratice, a cărei activitate este realizată de profesioniști dedicați îndeplinirii misiunilor ce le revin și care se desfășoară, pe toate componentele, cu respectarea legilor și în limitele responsabilităților atribuite de acestea.
Comisia de control apreciază eficiența dovedită și preocuparea constantă a SRI cu privire la informarea beneficiarilor legali, pentru probleme ce vizează competența acestora. Sunt probleme despre care, atunci când explodează în spațiul public, aflăm de la autorități că aveau informări de la SRI în legătură cu acestea. De aceea, vreau să precizez că modul în care informările de la SRI sunt sau nu valorificate de către decidenți în beneficiul cetățeanului, ține strict de voința sau de capacitatea acestora de a se implica.
În mandatul meu de președinte al Comisiei de control, directorul SRI, Eduard Hellvig, a fost audiat în Comisia parlamentară de două ori. La finalul primei întâlniri dintre membrii Comisiei și directorul SRI, care a avut loc la scurt timp după preluarea mandatului de către Comisie în noua componență, am decis ca informarea Comisiei despre transformarea și desprinderea SRI de practicile fostei Securități să fie dublată de o informare a societății și a cetățenilor în legătură cu funcționarea și activitatea SRI, așa cum este constatată de către Comisie. În acest sens, am comunicat public aproape fiecare activitate de control realizată. Am convingerea că prin creșterea încrederii cetățenilor în activitatea SRI, o instituție fundamentală pentru funcționarea statului de drept, cât și în activitatea de control, democrația noastră va fi mai puternică.
A doua audiere a directorului SRI a avut ca temă riscurile de securitate pentru România, în contextul tensiunilor dintre Rusia și Ucraina. La numai două zile după ședința Comisiei, prin declanșarea conflictului militar din Ucraina, s-au adeverit scenariile și datele prezentate de conducerea SRI, ceea ce ne-a confirmat nu doar profesionalismul SRI, ci și buna colaborare a Serviciului cu partenerii din UE, SUA și NATO.
Comisia de control salută implementarea cu succes a proiectelor REGIO și CENTRIO, proiecte care au reconfigurat complet Serviciul Român de Informații la nivel local și central, în timpul mandatului lui Eduard Hellvig. Comisia parlamentară s-a deplasat la toate sediile principale ale celor 11 Direcții Regionale de Informații ale SRI, unde a audiat conducerea acestor unități cu privire la stadiul implementării programului REGIO. De asemenea, am fost la cele mai importante unități centrale ale SRI. Comisia a constatat o abordare realistă și pragmatică a problematicilor de securitate națională la nivelul SRI și o capacitate sporită de adaptare la provocările specifice pe care le gestionează fiecare unitate la nivel de regiune sau central.
Comisia parlamentară a primit toate rapoartele anuale ale SRI, inclusiv raportul de activitate al SRI pentru anul 2022. Primul lucru pe care l-am făcut în calitate de președinte al Comisiei a fost să prezint în plenul reunit al celor două Camere rapoartele de activitate ale SRI și ale Comisiei de control din perioada 2015-2019, moment de la care acestea au devenit documente disponibile pentru public. Comisia a transmis Birourilor reunite ale Parlamentului Rapoartele pentru 2020 și 2021 și urmează ca, în sesiunea parlamentară din toamnă, să dezbatem și să întocmim și rapoartele aferente anului 2022.
Salut deschiderea conducerii SRI de a răspunde, fără întârziere, tuturor solicitărilor primite de la Comisia de control.
Doresc să-i mulțumesc domnului Eduard Hellvig pentru întreaga activitate desfășurată în calitate de director al Serviciului Român de Informații. SRI este astăzi o instituție modernizată, democratică și performantă datorită leadershipului său, în care echilibrul a fost reperul.
Îmi exprim speranța că parcursul democratic al SRI este unul ireversibil.
Îi urez mult succes în continuare, domnului Eduard Hellvig!
De asemenea, îi urez succes domnului general Răzvan Ionescu în funcția de director interimar.”, spune președintele comisiei de control în mesaj.