Președintele David Sassoli va fi omagiat săptămâna viitoare în plenul de la Strasbourg

Președintele Parlamentului European, David Sassoli, care a decedat marți, va fi omagiat de Parlament în cadrul unei ceremonii care va avea loc luni la Strasbourg.

David Sassoli a decedat marți la Aviano (Italia), unde a fost spitalizat începând cu 26 decembrie. Eurodeputat din 2009, a fost ales președinte în iulie 2019 pentru prima jumătate a actualei legislaturi.

Președintele Sassoli a adoptat măsuri extraordinare în timpul pandemiei, care au permis Parlamentului European să își îndeplinească sarcinile și să își exercite prerogativele în temeiul tratatelor. El a jucat, de asemenea, un rol important în promovarea unui buget ambițios pe termen lung al UE și a unui mecanism de redresare eficace.

În plus, președintele Sassoli a luat inițiativa pentru ca Parlamentul să-și manifeste solidaritatea față de cei nevoiași atunci când criza a lovit pentru prima dată, prin acțiuni de sprijin în orașele gazdă ale Parlamentului European, cum ar fi oferirea de mese organizațiilor caritabile și adăposturi în clădirile Parlamentului pentru femeile victime ale violenței.

Sassoli a lansat, de asemenea, un amplu exercițiu de reflecție cu eurodeputații pentru a regândi și a consolida democrația parlamentară.

Președintele Sassoli a subliniat în discursul său din cadrul Consiliului European din decembrie, în urmă cu câteva săptămâni, că „Europa are nevoie cel mai mult de un nou proiect de speranță. Cred că putem construi acest proiect pe baza unei abordări tridimensionale puternice: o Europă inovatoare, o Europă care protejează și o Europă care iluminează.”

Comemorare

Luni, 17 ianuarie, va avea loc o ceremonie de omagiere la deschiderea sesiunii plenare de la Strasbourg, în prezența fostului eurodeputat și prim-ministru italian Enrico Letta.

La Roma, trupul neînsuflețit al președintelui David Sassoli va fi depus joi, 13 ianuarie, între orele 10.00 și 18.00, în „Sala della Protomoteca” din Campidoglio, iar serviciul funerar va avea loc vineri, 14 ianuarie, la ora locală 12.00, în Bazilica Santa Maria degli Angeli.

Alegerea noului președinte al PE

Conform Regulamentului de procedură (articolul 20), președinția interimară va fi asigurată de prim-vicepreședintele instituției în zilele premergătoare alegerii unui nou președinte. După cum s-a prevăzut inițial înainte de trecerea bruscă în neființă a președintelui Sassoli, alegerea președintelui instituției pentru a doua jumătate a mandatului va avea loc marți în cursul sesiunii plenare de la Strasbourg. Ulterior, vor urma alegerile vicepreședinților și chestorilor.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati