Preşedintele PNL Ilfov, Hubert Thuma a fost numit interimar la PNL București.
Decizia PNL a fost anunțată de către președintele PNL, Nicolae Ciucă.
”Vicepreședintele regional va prelua filiala București pentru o perioadă de maxim 90 de zile pentru a pregăti alegerile pentru filiala București”, a spus Nicolae Ciucă.
Numirea vine după ce în luna februarie Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6, a anunțat că a demisionat de la șefia PNL București, cea mai mare filială a partidului.
„Mi-am depus astăzi demisia din funcţia de preşedinte al organizaţiei PNL Bucureşti. Unicul motiv pentru care am luat această decizie este timpul. În acest context, Sectorul 6 are mult mai mare nevoie de mine, iar eu am nevoie de timp pentru a mă ocupa de numeroasele proiecte pe care le-am început”, a scris Ciucu, pe pagina sa de Facebook.