Președintele unei universități din București, acuzat că a șantajat un profesor

Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe președintele consiliului de administrație al Universității Titu Maiorescu din București sub acuzația de șantaj.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că în zilele de 10 martie și 18 mai 2021, în calitate de președinte al Universității Titu Maiorescu din București și președinte al consiliului de administrație al universității, inculpatul ar fi amenințat o persoană, cadru didactic la aceeași universitate, că va da în vileag, în fața colectivului universității și al asociației membrilor fondatori ai universității, a organelor statutare ale acestora o serie de fapte compromițătoare legate de cariera politică și universitară, de exercitarea abuzivă și păgubitoare a unei anumite funcții manageriale, de promovarea unor apropiați sau a unor rude in funcții didactice, scrie antena3.ro.

Profesorul a primit amenințări

De asemenea, profesorul ar fi fost amenințat că el și o rudă vor fi anchetați disciplinar de către comisia de etică din universitate.

Prin amenințare, profesorul era constrâns să recunoască/declare că a știut, în iunie 2019, că inculpatul urma să fie anchetat și că a avut o legătură cu sesizarea organelor judiciare privind fraudarea examenului de licență organizat în iunie 2019 de Facultatea de Drept a Univ. Titu Maiorescu.

Inculpatul ar mai fi vrut să obțină de la profesor sprijinul să ajungă la cei despre care crede că pot influența soarta dosarului său, să-l ”închidă” (fie ei, procurorul sau judecătorul de caz ori cel care le dă ordine), iar în caz contrar să părăsească universitatea prin încetarea contractului individual de muncă.

Procurorii DNA reamintesc că „în cauza privind presupusa fraudă a examenului de licență, din sesiunea iunie – iulie 2019, organizat la nivelul Facultății de Drept din cadrul Universității „Titu Maiorescu” din București, președintele instituției a fost trimis în judecată iar o altă persoană a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției”.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati