Cu cât a crescut prețul uleiului de floarea soarelui în ultimele trei luni

Preţul mediu la ulei de floarea soarelui a crescut cu 8,68% în ultimele trei luni, iar scumpirile pot fi rezultatul războiului din Ucraina şi al sancţiunilor impuse Rusiei, precum şi al apropierii Sărbătorilor Pascale, potrivit Consiliului Concurenţei.

De la lună la lună, în intervalul ianuarie – martie 2022, se observă o creştere de 3,80%, dacă se compară luna ianuarie 2022 cu luna februarie 2022, şi o creştere procentuală de 4,70%, în luna martie 2022 faţă de luna anterioară, informează Agerpres.

Potrivit autorităţii de concurenţă, cel mai mic preţ al uleiului de floarea soarelui, înregistrat în luna martie, a fost de 3,69 lei/litru, în timp ce preţul cel mai mare a fost de 11,29 lei/litru, arată datele preluate din platforma Monitorul Preţurilor, instrument gestionat de către Consiliul Concurenţei.

Astfel, preţul mediu la uleiul de floarea soarelui la 1 litru, înregistrat în luna martie a anului 2022, este de 9,179 lei.

„Aceste creşteri de preţuri pot fi rezultatul războiului din Ucraina şi al sancţiunilor impuse Rusiei, precum şi al apropierii Sărbătorilor Pascale, perioada în care tendinţa de achiziţionare a produselor alimentare este în creştere. Consiliul Concurenţei monitorizează cu atenţie piaţa produselor alimentare, astfel încât companiile să nu profite de această situaţie şi să crească preţurile nejustificat”, se arată în comunicatul instituţiei.

În context, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, recomandă consumatorilor utilizarea aplicaţiei Monitorul Preţurilor pentru a se informa asupra preţurilor la produsele alimentare.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati