Preţurile medii pentru cursurile de şofat s-au dublat în acest an, la circa 4.900 lei – STUDIU

0
149
Permis auto - Standard Med

Ofertele şcolilor de şoferi s-au scumpit considerabil în 2022, iar costurile medii pentru cursurile de şofat ajung la 4.883 lei, dublu faţa de anul precedent, arată un studiu OLX, cea mai mare platformă de anunţuri generaliste din România, scrie news.ro.

”Conform celui mai recent studiu OLX, cea mai mare platformă de anunţuri generaliste din România, ofertele şcolilor de şoferi s-au scumpit considerabil în 2022. Costurile medii pentru cursurile de şofat ajung la 4.883 lei, dublu faţa de anul precedent. Puseele inflaţioniste din ultimul an pot influenţa masiv sumele pe care românii vor fi nevoiţi să le investească pentru şcoala de şoferi.

  • Institutul Naţional de Statistică a raportat creşteri de +28,85% la combustibil, în septembrie 2022 faţă de septembrie 2021. De asemenea, serviciile au fost mai scumpe cu 8,31% în octombrie 2022 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut”, arată datele platformei.

Datele OLX arată că preţul mediu pentru ofertele şcolilor de şoferi pentru anul 2021 erau de 2.168 lei, în timp ce anul acesta românii vor cheltui în medie 2.883 lei pentru aceleaşi servicii.

Pentru a economisi atunci când vine vorba de şcoala de şoferi, OLX încurajează utilizatorii să aleagă cu atenţie şcolile de şoferi din platformă, să compare ofertele, să caute eventuale oferte de Black Friday sau de sărbători.

De asemenea, OLX încurajează utilzatorii să nu ofere avans la plată fără un contract semnat în prealabil şi de asemenea, să nu ofere datele cardului pe platforme precum WhatsApp.

Carnetul de şofer devine o necesitate pentru mulţi români, aşa cum arată şi datele liderului pieţei locale de anunţuri generaliste. La nivelul anului 2022, s-au înregistrat 2.028 de căutări ale utilizatorilor pentru acest serviciu, în timp ce oferta numără 122 de anunţuri postate.

Cea mai mare cerere este înregistrată pentru zona Bucureşti-Ilfov, cu 2.185 de căutări. Următoarele în top sunt zonele Argeş cu 499 de cereri şi Dolj cu 461 de cereri. Regiunile cu cele mai multe oferte sunt Bucureşti – Ilfov cu 198 de oferte, Argeş (24) şi Timiş (18).

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.