Preţurile unui sejur în România în vara acestui an variază între 200 lei/noapte şi 1250 lei/noapte, pentru 2 persoane

Un sejur în România în vara acestui an poate fi achiziţionat cu preţuri ce pornesc de la 200 lei pe noapte pentru două persoane la munte şi 1250 de lei pe noapte tot pentru două persoane pe litoral, potrivit unei platforme hoteliere.

„Preţurile variază în funcţie de destinaţie, bineînţeles, însă, potrivit datelor Travelminit.ro, intervalele de preţ variază între 280 de lei şi 1250 de lei/noapte pentru 2 persoane pe litoral, între 200 şi 500 de lei/noapte pentru 2 persoane la munte, între 220 şi 859 de lei în staţiunile balneare şi între 210 şi 812 lei în marile oraşe. În ceea ce priveşte destinaţiile mai puţin populare în sezonul estival, dar care pot fi o excelentă opţiune pentru concediul de vară, situaţia preţurilor se prezintă astfel: Maramureş (425 lei/2 persoane/noapte), Sovata (410 lei/2 persoane/noapte), Băile Herculane (630 lei/2 persoane/noapte), Valea Prahovei (550 lei/2 persoane/noapte)”, se arată într-un comunicat al Travelminit.ro.

În ceea ce priveşte tarifele la cazare de pe litoral, la Mamaia tariful este de 490 de lei/2 persoane/noapte, la Eforie Nord – 390 de lei/2 persoane/noapte iar la Costineşti – 330 de lei/2 persoane/noapte.

„Încă avem disponibilităţi pentru vară în toată România, atât la unităţi de cazare care sunt destinate exclusiv adulţilor, cât şi la cele dedicate familiilor şi grupurilor numeroase. În portofoliul Travelminit.ro avem inclusiv unităţi atipice, cum sunt bungalourile sau corturile de lux, pentru o vacanţă cu adevărat inedită. Cele mai multe acceptă plata cu vouchere de vacanţă, iar în contextul în care tocmai ce au început să fie încărcate cardurile pe 2023, este un prilej numai bun pentru a plăti sejurul de vară cu vouchere”, a declarat Timea Imecs-Ambrus, director de dezvoltare a afacerii.

Potrivit platformei de profil, există un interes tot mai mare pentru locurile autentice pe care le păstrează România. Foarte căutate sunt satele rustice din zona Transilvaniei, care au păstrat tradiţiile, staţiunile balneare, care oferă atât facilităţi de tratament pentru diverse afecţiuni, cât şi opţiuni de distracţie pentru întreaga familie, Delta Dunării, Maramureşul şi Bucovina.

În funcţie de preferinţe, Travelminit propune câteva destinaţii alternative la litoralul Mării Negre. De exemplu, pentru cei pasionaţi de natură, de un ecosistem unic, Delta Dunării merită trecută pe lista de locuri de văzut în România vara asta, fiind o destinaţie cu o faună şi o floră impresionante. În cazul celor care îşi doresc să se bucure de linişte şi de redescoperirea bucuriilor mici, zona satelor săseşti din Transilvania este ideală pentru petrecerea unui sejur rustic. De altfel, merită precizat faptul că există şapte sate cu biserici fortificate care fac parte din Patrimoniul UNESCO: Câlnic, Prejmer, Viscri, Dârjiu, Saschiz, Biertan, Valea Viilor. Nu trebuie ratat nici Maramureşul, cunoscut pentru satele sale cu biserici şi case de lemn, dar şi pentru peisajele montane, care, pe timp de vară, arată excepţional.

Pe de altă parte, cei care îşi doresc destinaţii mai intime, care încă n-au ajuns în atenţia maselor de turişti, pot opta pentru satul Rimetea din judeţul Alba, zona Munţilor Orăştie, recomandată atât pentru pasionaţii de natură, cât şi pentru cei care iubesc istoria, dat fiind că aici se află vechile fortăreţe dacice, sau pentru micile oraşe medievale (Sighişoara, Mediaş, Turda etc.).

Fondată în Cluj-Napoca, compania Travelminit este unul dintre cei mai mari jucători pe piaţa rezervărilor hoteliere din România din 2017. Portofoliul său conţine 7500 de unităţi de cazare (hoteluri, pensiuni, apartamente) din România active pe platformă. Din 2020, compania face parte din Szallas Group, care are in portofoliu 12 platforme hoteliere în Centrul şi Estul Europei (România, Ungaria, Polonia, Cehia, Croaţia), cu vânzări de peste 200 milioane de euro şi peste 500 de angajaţi.

În 2022, Szallas Group (inclusiv Travelminit) a fost achiziţionat de Wirtualna Polska Holding, una dintre principalele companii de e-commerce şi media din Polonia, cotată la bursă şi cu sediul în Varşovia.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati