FOTO/VIDEO Prima ambarcaţiune 100% electrică, care va curăţa apele României de gunoaie

Prima ambarcaţiune 100% electrică, cu zero emisii, care colectează deşeuri din apă a fost pusă în mişcare, sâmbătă, de Ziua Mediului, într-o acţiune de ecologizare a lacului Tărlung – Săcele, din judeţul Braşov, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor.

„România ar avea nevoie de o zi a mediului în fiecare zi, până când toate deşeurile ar ajunge la reciclare şi nu în apele ţării, în păduri sau în alte zone naturale. Dacă fiecare dintre noi am avea grijă de fiecare deşeu pe care îl producem, mediul înconjurător ar fi cu mult mai apărat de efectele nocive ale plasticului şi ale altor deşeuri. Am lansat astăzi în premieră în România şi în Europa o ambarcaţiune 100% electrică destinată colectării deşeurilor din apele României.

Aceasta aduce inovaţie în sprijinul protecţiei mediului şi este, fără îndoială, de mare ajutor în ecologizarea cu zero emisii a lacurilor. Schimbarea mentalităţilor este la fel de importantă ca tehnologia şi doar cele două ne vor duce spre oraşe şi peisaje curate şi plăcute ochiului”, a declarat ministrul Barna Tanczos.

Ministerul Mediului – România

Alături de ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, la eveniment a participat directorul general al Administraţiei Naţionale „Apele Române”, Laszlo Barabas, precum şi reprezentanţi ai asociaţiei Act For Tomorrow şi ai Kaufland România. Anul acesta, tema aleasă pentru sărbătorirea Zilei Mondiale a Mediului este „Restaurarea ecosistemelor”.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati