Judecătoria Sectorului 1 a anulat pe 18 februarie amenda de 500 de lei dată unui bucureștean de Poliția Locală pentru că nu purta mască în timp ce se afla în Gara de Nord. Este prima amendă pentru nepurtarea măştii, anulată după decizia Curţii Constituţionale.
A fost anulată prima amendă pentru nepurtarea măștii de protecție, după ce Curtea Constituțională a decis că obligativitatea purtării acesteia nu este legală. Decizia poate crea un precedent juridic pentru toate amenzile de acest tip.
Anularea a fost pronunțată, deși motivarea deciziei CCR n-a fost încă publicată în Monitorul Oficial.
Amenda fusese acordată în aprilie 2020 unei persoane care nu purta mască, în zona Gării de Nord din București. Persoana a contestat sancțiunea, iar avocații au invocat noua decizie a CCR.
Instanța a invocat decizia Curții Constituționale din 15 ianuarie, cand CCR a decis că ordonanța de urgență care prevedea obligativitatea măștii în aer liber a fost adoptată fără respectarea legislației.
Decizia CCR nu a fost publicată încă în Monitorul Oficial, iar Judecătoria Sectorului 1 a invocat în sentință comunicatul oficial de presă al Curții Constituționale.