Prima casă de romi de la Muzeul Satului din București. A aparținut lui Lazăr Năftănăilă care, în perioada interbelică, a înființat prima organizație a romilor

Lazăr Năftănăila din satul brașovean Calbor a înființat prima organizație a romilor și a scos un ziar la Brașov. Casa lui va fi mutată la Muzeul Satului din Capitală și va putea fi vizitată începând de anul viitor, anunță Brașov.net.

Am făcut aproape un an de cercetare în satele de romi din aproape întreaga țară până când ne-am oprit asupra acesteia și am ales o casă care are o istorie”, a spus Paula Popoiu, manager al Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”.

Casa va putea fi vizitată începând cu primăvara anului viitor.

Născut la 13 august 1893, în satul brașovean Calbor, Lazăr Năftănăilă era numai bun de dus în armată când a început Războiul cel Mare. Împlinise 21 de ani cu mai puțin de trei săptămâni înainte de începerea conflagrației, astfel că Imperiul Austro-Ungar l-a chemat la arme și l-a trimis pe frontul din Italia.

George, „cârpaciul de fier” al satului, tatăl lui Lazăr, se căsătorise cu Ana, o frumoasă țigancă din sat și familia de romi tare s-a bucurat când fiul s-a întors teafăr de pe front. După patru ani grei de război, Lazăr Năftănăilă se pare că a participat la adunările romilor transilvăneni care susțineau unirea cu România.

Tânărul rom a pus bazele Societății „Înfrățirea Rustică”, prima organizație a romilor înregistrată oficial în România, iar în februarie 1934, Lazăr a fondat și primul ziar al romilor „Neamul țigănesc”, platformă importantă pentru activitatea sa de luptă pentru drepturile romilor.

Informații despre viața și activitatea lui Lazăr Năftănăilă din perioada comunistă sunt extrem de puține. Cert este că a fost cizmar și a murit la 75 de ani, în 1968, ca urmare a unei boli de plămâni.

Casa de la numărul 256 din Calbor a fost aleasă în proiectul Rom(a)nor, astfel că operațiunea de mutare a acesteia de la Calbor la Muzeul Satului a început în luna august a acestui an.

Pe lângă casă, la București vor ajunge și multe dintre obiectele din gospodărie, specifice zonei și care se regăseau în casa și curtea lui Lazăr Năftănăilă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati