Prima creșă construită în Sectorul 6 în ultimii 46 de ani, creșa Îngerașii de pe strada Rușețu, este gata în proporție de 85%.
Are demisol, parter și un etaj, toate ridicate, pereții tencuiți, finisajele făcute, instalațiile trase. Centrala a ajuns joi, echipamentele pentru bucătărie urmează să sosească, locul de joacă din curte e și el plătit.
Până la finalul anului, va fi mobilată și dotată cu toate cele necesare pentru a-i putea primi pe cei dintâi prichindei.
La demisol va fi centrala, spațiul de depozitare, bucătăria, spălătoria / uscătoria, o încăpere de călcătorie / croitorie;
LA PARTER ȘI LA ETAJ sunt săli de joacă și de dormit, grupuri sanitare, cabinet medical și izolator, spații de așteptare pentru părinți, grup sanitar public și unul pentru persoane cu dizabilități. De asemenea, atât la parter, cât și la etaj va fi câte o sală multifuncțională cu o capacitate de 2 grupe, dotată pentru a lua masa. Mâncarea se aduce cu un lift dedicat.
Clădirea e prevăzută cu rampă de acces pentru persoane cu dizabilități, marcaje tactilo-vizuale, scări cu benzi anti-alunecare.
La creșa Îngerașii vor putea fi înscriși 124-130 de copii cu vârste cuprinse între 0 și 3 ani. 30 de locuri sunt rezervate copiilor care provin din familii defavorizate, cu venituri mici, crescuți de un singur părinte, iar 15 locuri vor fi pentru copiii cu dizabilități.
Aceasta va fi prima creșă din cartierul Crângași și era mare, mare nevoie de ea.