Prima expoziție de pictură pentru copiii din Sectorul 5

Primăria Sectorului 5 a inaugurat prima expoziție de pictură din cadrul Centrului de pictură, proiect demarat prin intermediul Complexul Multifuncțional “Sfântul Andrei”.

❤️ Sub genericul ”Din inimă pentru artă”, talentul micilor cursanți s-a concretizat într-o expoziție la care au participat 25 de copii.

Odată cu încheierea cursului, fiecare dintre ei a avut ocazia să expună câte o pictură realizată în cadrul atelierului, bucurându-se de aprecierea publicului și de diplomele primite în semn de recunoștință pentru munca depusă de-a lungul orelor desfășurate la atelierul de pictură.

Proiectul a fost demarat în luna septembrie a anului trecut, din dorința de a crea un loc unde copiii din Sectorul 5 să descopere semnificația culorilor și să învețe cum să le aleagă pe cele potrivite pentru a da viață imaginației lor, transmite Primăria Sectorului 5.

Pentru că acest proiect a fost gândit ca o alternativă de petrecere a timpului liber, la cursuri se pot înscrie și seniorii din Sectorul 5.

👩🏻‍🎨 Cursurile de pictură sunt oferite gratuit tuturor copiilor și seniorilor din Sectorul 5, în limita locurilor disponibile, acestea fiind limitate la grupe de cel mult 15 cursanți, cu o frecvență de două ori pe săptămână. Pentru mai multe detalii, puteți intra pe site-ul www.complexulsfantulandrei.ro sau ne puteți contacta la numărul de telefon 0740.271.630.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati