Prima pacientă supusă unui transplant pulmonar în România după izbucnirea pandemiei de COVID-19 a murit, joi, la Spitalul Clinic „Sfânta Maria” din Capitală. Decesul a fost anunţat de o altă pacientă, prietenă cu femeia transplantată, care a scris pe Facebook că, de la operaţie, aceasta „a stat numai în spital, o săptămână acasă” şi că „nu se ridica din pat, era umflată toată şi pierdea sânge”, potrivit agenției de presă news.ro.
Oficialii Spitalului „Sfânta Maria” declară, pentru News.ro, că pacienta s-a externat la cerere, pe propria-i semnătură, şi a încetat tratamentul pentru boala autoimună de care suferea, subliniind că femeia a murit din cauza unei infecţii multiorgan şi nu ca urmare a transplantului.
Pacienta, în vârstă de 51 de ani la momentul intervenţiei, aştepta să primească plămâni noi din 2019, iar la 2 octombrie 2021 a fost supusă unui transplant, primind plămâni de la o femeie de 28 de ani care suferise un accident vascular cerebral.
La acel moment, înainte de operaţie, femeia declara pentru News.ro că este mama unui băiat, că are fibroză chistică şi că o eventuală operaţie de transplant ar fi pentru ea „ca o naştere, din nou”. În perioada respectivă, pe lista de aşteptare pentru transplant pulmonar se aflau şase pacienţi.
Joi, o altă bolnavă care suferă de probleme pulmonare, Adela Adriana Simion, a anunţat pe Facebook decesul femeii.
„Este foarte dureros când auzi că îţi mai moare câte o colegă de suferinţă. Doamne, cât de optimistă era această femeie, cât de mult a luptat şi cât de mult a sperat că va fi bine! A făcut transplantul la Sfânta Maria în octombrie şi de atunci până acum, adică azi când a murit, a stat numai în spital ,doar o săptămână acasă. Cică transplantul a fost reuşit zic medicii. Cum a fost reuşit dacă în tot acest timp a luat Covid de la o asistenţă pe terapie intensivă, a luat o bacterie rezistentă, din cauza tratamentului prea mult probabil pentru perioada de după transplant, au adus-o la dializă permanentă, dacă cineva nu ştie să facă dozajul bine la tratament, adică la cel după transplant, îi afectează alte organe. Cum a fost reuşit dacă femeia asta, din octombrie până în prezent, nu se ridica din pat că era umflată toată, aha şi mai pierdea şi sânge! Şi ei în atâtea luni nu au depistat pe unde”; a scris Adela Adriana Simion pe reţeaua de socializare.
Oficiali ai Spitalului „Sfânta Maria” din Bucureşti au confirmat, pentru News.ro că, pacienta supusă unui transplant pulmonar după o pauză de un an şi nouă luni cauzată de pandemie a murit, joi, în Secţia de terapie intensivă a unităţii medicale”.
Aceştia au ţinut să precizeze că femeia a avut, la internarea dinaintea transplantului, diagnosticul de fibroză pulmonară extrem de avansată, lupus eritematos sistemic, poliartrită reumatoidă, Sindrom Overlap, iar starea sa de sănătate a generat refuzul altor clinici din străinătate de a o primi pentru transplant.
„La noi s-a decis că merită o şansă şi a fost transplantată pentru că a avut potrivirea cu un organ cu care nu a avut niciun alt pacient. Pe parcursul internării, boala autoimună a avut mai multe recurenţe şi s-a agravat. La un moment dat, dânsa a refuzat să mai fie tratată şi a spus că vrea să se externeze la cerere”, au declarat pentru News.ro, reprezentanţi ai spitalului „Sfânta Maria”.
Aceştia admit că înainte de externarea la cerere femeia a avut COVID, dar spun că „a depăşit boala” fără a avea sechele.
„După externare, nu a mai continuat tratamentul prescris şi a înţeles că îşi pune viaţa în pericol, dar nu a mai dorit. Cadre medicale de la clinică au avut multiple discuţii cu dânsa pentru a o face să înţeleagă că nu poate abandona tratamentul anti-imunologic pe care îl ia pentru artrita reumatoidă. A înţeles şi a semnat, a mers acasă şi după o perioadă de timp s-a întors în terapie cu recurenţă a bolii autoimune de bază”, a preciza sursa citată.
Conform acesteia, după ce a solicitat externarea. femeia revenit în spital „cu o infecţie serioasă poliorgan”.
„S-a stins în terapie (în secţia ATI a spitalului – n.r.). Motivele nu au fost transplantul pulmonar, ci boala de bază, poliinfecţia, stopul cardiac. Plămânul a funcţionat până în ultima secundă. Noi, ca spital, ne exprimăm profundul regret pentru pacientul pe care l-am tratat cu foarte multă abnegaţie şi cu dăruire suntem şi alături de familia pacientei noastre”, mai spun oficialii unităţii sanitare pentru News.ro.
Conform datelor la zi din Registrul Naţional de Transplant, în ceea ce priveşte transplantul pulmonar, în România sunt nouă pacienţi cu transplant şi doi bolnavi aflaţi pe lista de aşteptare pentru această procedură. Statistica menţionează şi 7 decese care pot fi atât ale unor persoane supuse transplantului, dar şi ale unora înscrise pentru a fi supuse unei intervenţii de transplant.