Prima prelevare de cord, multi-organ şi multi-ţesut din 2022 la Spitalul Militar din București

0
238

Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” (SUUMC) a realizat, vineri, prima prelevare de cord din istoria sa medicală în Programul Naţional de transplant, procedură care s-a derulat în cadrul protocolului de prelevare multi-organ şi multi-ţesut.

Donatorul a fost o pacientă, internată în stare critică în Secţia ATI, o tânără, în vârstă de 20 de ani, declarată în moarte cerebrală, pe baza diagnosticelor formulate de o echipă medicală multidisciplinară, conform protocoalelor naţionale în vigoare.

În urma discuţiilor purtate cu familia de către colonel medic dr. Narcis Tănase, coordonator al Programului de transplant la nivelul SUUMC, se obţine acceptul pentru donarea de organe.

În dimineaţa acestei zile, s-a intrat în Blocul operator al Secţie Chirurgie generală II pentru prelevarea de organe. Clamparea aortei s-a realizat la ora 07.30, acesta fiind momentul la care s-au demarat procedura de prelevare, conform protocoalelor Agenţiei Naţionale de Transplant ANT, de către echipe medicale specializate de la: Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, Bucureşti, conduse de d-nul Profesor universitar dr. Horaţiu Moldovan; Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant din Tg Mureş, d-nul Profesor universitar dr. Horaţiu Suciu; Institutul Clinic Fundeni, pentru recoltarea organelor interne (rinichi şi ficat), coordonate de d-nul dr. Radu Zamfir, Director al Agenţiei Naţionale de Transplant şi de la Spitalul Clinic Colentina, pentru recoltarea de ţesut osos, tendinos şi cartilagii, condusă de dr. Ştefan Păun.

Echipa ATI care a asigurat suportul vital necesar întregii proceduri a fost condusă de Colonel medic Conferenţiar universitar dr. Dan Corneci, medic primar ATI. Menţinerea donatoarei aflată în moarte cerebrală a fost asigurată de maior medic dr. Oana Bratu, medic specialist ATI şi dr. Mădălina Duţu, medic primar ATI.

După prelevare, cordul a ajuns să fie transplantat la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, aceasta reprezentând o realizare a echipei medicale – reluarea activătăţii de transplant cardiac după o perioadă de 20 de ani de întrerupere. Rinichii şi ficatul au ajuns la Institutul Clinic Fundeni, iar ţesuturile osteo-tendinoase recoltate au fost predate către Banca de Os a Spitalului Clinic Colentina, unde acestea sunt carantinate, validate, stocate şi apoi distribuite (conform cererilor de solicitare), către clinicile de ortopedie şi traumatologie a spitalelor cu care Banca are încheiate protocoale de colaborare.

Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” mulţumeşte, şi pe această cale, tuturor familiilor care, deşi s-au aflat în momente extrem de dificile, au acceptat să treacă peste greaua suferinţă şi să dea o şansă la viaţă semenilor aflaţi în moment de cumpănă, oameni pe care nu îi vor cunoaşte niciodată.

Facem precizarea că Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” a obţinut, încă din februarie 2014, acreditarea Ministerului Sănătăţii, prin intermediul ANT, pentru desfăşurarea activităţi de prelevare şi transplant ţesut osos, tendinos şi cartilagii, precum şi pentru activitatea de prelevare organe, ţesuturi şi celule umane, în scop terapeutic, fiind, până la acest moment singura instituţie medicală din reţeaua Ministerului Apărării Naţionale care poate desfăşura astfel de proceduri.

Prima prelevare multi-organ şi multi-ţesut realizată în Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” a avut loc în data de 8 decembrie 2015.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.