Prima reacție a BOR după reținerea preotului Visarion Alexa. „Vestea este una absolut șocantă”

Arhiepiscopia Bucureștilor va începe, luni, o anchetă în cazul preotului Visarion Alexa de la biserica „Pogorârea Sfântului Duh”, din București, reținut după ce o femeie a depus plângere că a fost agresată sexual în timpul spovedaniei.

„Personal, nu cunosc niciun amănunt legat de acest caz aflat acum în sfera de cercetare a autorităților care îl anchetează. Vă pot spune doar că Arhiepiscopia Bucureștilor va începe, la rândul ei, o anchetă independentă. Dacă acuzațiile aduse preotului menționat vor fi confirmate de autoritățile judiciare, cazul său va fi judecat și de autoritățile bisericești în cadrul Consistoriului bisericesc”, a declarat, sâmbătă, Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, notează Adevarul.

Bănescu a mai spus că Arhiepiscopia Bucureștilor a confirmat că luni va începe ancheta acestui caz „nesfârșit de trist”.

„În legătură cu știrea referitoare la reținerea de către poliție a preotului Visarion Alexa, din București, în urma unor grave acuzații menționate deja în presă, vă pot spune că vestea este una absolut șocantă”, a declarat, imediat după aflarea amănuntelor privindu-l pe preotul Visarion Alexa, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.

Arhiepiscopia Bucureștilor a decis ca Visarion Alexa să fie suspendat ”de la slujirea preoțeacă”

Potrivit sursei citate, prima măsură luată de autoritățile bisericești în cazul părintelui Visarion Alexa, până la confirmarea culpei, prin finalizarea anchetei derulate de autoritățile abilitate, este „suspendarea de la slujirea preoțească”.

Preotul Visarion Alexa, paroh la biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din București, a fost reținut de polițiști după ce o femeie a depus plângere că a fost agresată sexual în timpul spovedaniei.

Poliția Capitalei a transmis un comunicat de presă, prin care a anunțat că bărbatul în vârstă de 46 de ani a fost reținut pentru 24 de ore pe data de 16 septembrie.

„În data de 17 august a.c., poliţişti din cadrul Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Secția 20 Poliție au fost sesizați, prin plângere, de către o femeie, despre faptul că un bărbat, în vârstă de 46 de ani, ar fi agresat-o sexual. Polițiștii au demarat de îndată investigațiile, iar ulterior, în data de 16 septembrie a.c., bănuitul a fost condus la sediul subunității pentru audieri. În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pe o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței cu propunere legală. Activitatea polițiștilor a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Capitalei.

Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Secției 20 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârșirii infractiunii de agresiune sexuală.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati