Consiliul Superior al Magistraturii susține că documentarul Recorder reprezintă o amplificare a ‘campaniei de destabilizare a puterii judecătorești’ și că urmează să analizeze ‘măsurile necesar a fi dispuse’.
”Consiliul ia act de amplificarea campaniei de destabilizare a puterii judecătorești prin distrugerea încrederii în sistemul de justiție și a încrederii față de persoane aflate în funcții de conducere, care au avut poziții publice constante în favoarea independenței judecătorilor, condiție esențială pentru protecția drepturilor și libertăților cetățenilor.
Consiliul nu poate ignora succesiunea temporală a faptelor, despre care a atras atenția în poziții publice anterioare, care a parcurs un plan bine stabilit, implicând distrugerea încrederii în sistemul de justiție prin trivializarea discuțiilor despre pensiile de serviciu și salariile judecătorilor, organizarea de proteste împotriva modului de aplicare a legii de către judecători, îndemnuri publice la revoltă din partea președintelui țării, activarea unor foști magistrați pensionați care îndeamnă la același lucru, culminând cu reportajul jurnalistic apărut în preziua soluției Curții Constituționale”, transmite Secția pentru judecători a CSM într-un comunicat de presă.
CMS mai spune că ‘alegațiile’ din reportaj sunt contrare evaluărilor din ultimii ani efectuate față de sistemul de justiție prin ridicarea MCV de către Comisia Europeană, apoi ulterior prin rapoartele Rule of law (2023, 2024 și 2025), intrarea în spațiul Schengen și procedura de aderare la OCDE, toate acestea presupunând existența unui stat de drept funcțional.
”Consiliul subliniază că mecanismul detașărilor/delegărilor nu poate fi pus în aplicare fără acordul expres al judecătorilor, ca expresie a principiului inamovibilității, astfel încât apare ca paradoxală criticarea acestei măsuri tocmai de către cei care, la momentul respectiv, și-au dat acordul. Totodată, constituirea completurilor de judecată nu se face prin simpla voință a președintelui de instanță, ci prin parcurgerea unei proceduri ce implică propunerea președintelui de secție, colegiul de conducere și ulterior decizia președintelui, iar actul final poate fi atacat de orice persoană, inclusiv de judecătorul care s-ar considera prejudiciat prin modificarea completului de judecată din care face parte. Același lucru este valabil în ceea ce privește respingerea cererilor de transfer, hotărârile în această materie fiind supuse căilor de atac la Înalta Curte de Casație și Justiție, a cărei jurisprudență poate fi consultată pe site-ul acesteia”, afirmă CSM.
În opinia CSM, actuala reglementare oferă suficiente pârghii de control jurisdicțional ‘în legătură cu așa-zisele dezvăluiri făcute în reportaj’.
Consiliul anunță că analizează ce măsuri urmează să ia și face apel la societate ‘să nu se lase influențată de poziții izolate’.
”Anatema aruncată asupra întregului corp al judecătorilor pe baza unor alegații, în baza unor dosare selectiv alese din materie penală, deși cauzele penale reprezintă 10% din totalul dosarelor, este de natură a conduce la destabilizarea puterii judecătorești, cu consecințe grave, în final, asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor.
Consiliul urmează a verifica și analiza măsurile necesar a fi dispuse, însă, în același timp, asigură corpul judecătorilor că rămâne fidel misiunii sale constituționale de garantare a independenței justiției, indiferent de presiunile la care este sau va fi supus. Consiliul face apel către societate să nu se lase influențată de poziții izolate, în disonanță cu corpul judecătorilor care își respectă cu bună-credință rolul constituțional”, afirmă CSM.
În documentarul Recorder apar mai mulți procurori și judecători, unii cu identitatea protejată, care dezvăluie modul în care conducerea Curții de Apel București schimba în mod curent judecătorii din completuri pentru a obține decizii favorabile unor persoane acuzate de corupție. Printre dosarele analizate sunt cele ale lui Marian Vanghelie, Cristian Burci și Puiu Popoviciu.


