Primarul Nicuşor Dan a declarat, după accidentul produs joi în care a fost implicat un tramvai şi care s-a soldat cu decesul şoferului unui autoturism, că vatmanii şi conducătorii auto de la Societatea de Transport Bucureşti sunt verificaţi medical din şase în şase luni, transmite Agerpres.
- În contextul informaţiilor referitoare la faptul că vatmanul ar fi fost depistat pozitiv la consumul unor substanţe psihoactive, edilul general a precizat că este pentru prima dată când aude de o astfel de suspiciune.
„Evident, tipul acesta de accidente nu trebuie să aibă loc. În general, şoferii şi vatmanii STB sunt verificaţi medical din şase în şase luni, pentru că aşa spune legea şi suntem atenţi la asta. E prima oară când aud de o suspiciune cu privire la folosirea de substanţe. O să mă interesez cu privire la procedurile pe care le avem cu privire la asta. Cred că (…) ar trebui să fie o responsabilitate a şefului de autobază sau depou”, a explicat Nicuşor Dan, în cadrul unei declaraţii de presă susţinute la sediul PMB.
Primarul general a menţionat că nu are informaţii despre accident, având în vedere că în cursul dimineţii a avut o discuţie cu premierul Marcel Ciolacu, la sediul municipalităţii.
Joi dimineaţa, în jurul orei 07,20, pe Şoseaua Progresului, în zona staţiei STB Inox, conducătorul unui autoturism ar fi efectuat virajul la stânga peste calea de rulare a tramvaiului, moment în care a intrat în coliziune cu un tramvai de pe linia 47. Şoferul autoturismului a rămas încarcerat, iar după extragere a fost constatat decesul acestuia.
Vatmanul a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultând indicii cu privire la posibila prezenţă în organism a substanţelor psihoactive.
STB a anunţat că o comisie tehnică a societăţii va efectua o anchetă cu privire la circumstanţele în care a avut loc acest accident, iar concluziile vor fi anunţate imediat după finalizarea anchetei Poliţiei.