Primari și aleși locali din Republica Moldova, membri ai Partidului Național Liberal, s-au întâlnit cu liderii PNL de la București: S-a discutat despre noi perspective de colaborare

Primari și aleși locali din Republica Moldova, membri ai Partidului Național Liberal, s-au întâlnit la București cu președintele PNL, Nicolae Ionel Ciucă, secretarul general, Lucian Bode, președintele PNL Diaspora, Rares Bogdan, și președinta Senatului, Alina Gorghiu.
  • ”Primari și aleși locali din Republica Moldova, membri ai Partidului Național Liberal, alături de președintele PNL Diaspora Republica Moldova, Adrian Dupu și vicelreședinții Anatolie Dimitriu și Alexandru Barbarosie s-au întâlnit la București cu președintele PNL, prim-ministrul Nicolae Ionel Ciucă, secretarul general, Lucian Bode, președintele PNL Diaspora, Rares Bogdan, și președinta Senatului, Alina Gorghiu”, notează PNL Diaspora Republica Moldova pe Facebook.
În cadrul întâlnirilor s-a discutat despre noi perspective de colaborare dintre autoritățile locale de pe ambele maluri ale Prutului, se precizează în postare.
  • Liderii PNL și-au arătat toată deschiderea și disponibilitatea de a sprijini primarii PNL din Republica Moldova și le-au mulțumit că au ales să facă parte din familia liberală.
“Le-am transmis că primarii PNL din România sunt campioni la atragerea fondurilor europene și vom pune umărul ca și primarii PNL din Republica Moldova să fie la fel. I-am asigurat pe cei prezenți că le vom pune la dispoziție expertiza și experiența pe care primarii noștri o au în implementarea proiectelor, în atragerea investițiilor și în dezvoltarea satelor, comunelor, orașelor și județelor.” a declarat premierul Nicolae Ciucă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati