Primăria comunei Brănești le reamintește tuturor proprietarilor de terenuri, persoane fizice și juridice, că au obligația legală de a întreține terenurile pe care le dețin, indiferent dacă acestea sunt situate în intravilan sau extravilan.
Administrația locală atrage atenția că terenurile neîngrijite afectează aspectul localității și pot deveni focare de infecție sau adăposturi pentru animale sălbatice, reptile și insecte periculoase, punând în pericol sănătatea și siguranța cetățenilor.
Potrivit Primăriei, legislația în vigoare și Hotărârea Consiliului Local nr. 117/30 august 2022 obligă proprietarii să curețe periodic terenurile, prin tunderea vegetației, întreținerea arborilor existenți și eliminarea deșeurilor menajere și nemenajere. Obligațiile se aplică tuturor deținătorilor de terenuri din comuna Brănești, indiferent de localitatea în care au domiciliul, precum și instituțiilor publice și operatorilor economici care dețin, închiriază sau concesionează terenuri virane ori construcții nefinalizate.
Reprezentanții Primăriei Brănești și ai Poliției Locale vor efectua verificări în teren. Într-o primă etapă vor fi emise avertismente, iar proprietarii care nu se conformează riscă sancțiuni contravenționale și majorarea impozitului pe clădiri și terenuri cu până la 500%, conform prevederilor legale.


