Primăria București intenționează să reabiliteze mai multe parcuri

Primăria Municipiului București, prin Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement (ALPAB), intenționează să reabiliteze mai multe parcuri din Capitală, astfel încât acestea să fie destinate și copiilor atipici. 

Acesta a fost unul dintre subiectele dezbătute ieri la masa rotundă pe care au avut-o  reprezentanți ai Primăriei, ai APLAB și ai UNICEF. La eveniment au participat  viceprimarul Horia Tomescu, Corina Bega, director ALPAB, Excelența Sa Doamna Anna Riatti, reprezentant UNICEF în România, dar și specialiști în construirea locurilor de joacă, arhitecți, experți în sănătate și educație, reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale pentru copii, ai comunităților de părinți, reprezentanți ai copiilor și reprezentanți ai grupurilor civice.

ALPAB își propune ca în fiecare loc de joacă din parcurile aflate în administrare să instaleze elemente pentru copiii atipici. Instituția este deschisă derulării colaborărilor și parteneriatelor, pentru a crea spații de joacă dinamice și calitative pentru copii.

Viceprimarul Horia Tomescu: “Un București prietenos cu copiii este un București în care copiii noștri au locuri de joacă moderne, sigure și incluzive. Locurile de joacă sunt spații în care copiii noștri fac mișcare, își descoperă și depășesc propriile limite, locuri în care își creează propriile comunități și leagă prietenii. Sunt spații esențiale, atât pentru cei mici, dar și pentru întreaga comunitate, care trebuie să răspundă nevoilor tuturor”. 

Corina Bega, director ALPAB: „În ultimii 12 ani nu au existat investiții pentru a reglementa și schimba intervențiile asupra locurilor de joacă, motiv pentru care, în luna martie vom deschide procedurile de achiziție pentru locurile de joacă din parcurile aflate în administrarea ALPAB pentru a le repara în totalitate. În 2023 dorim să proiectăm parcuri incluzive în București și pentru a avea cele mai bune rezultate avem nevoie de colaborarea cu experți și specialiști. Parcurile incluzive trebuie gândite ca o continuare sau o extensie a terapiei copiilor atipici și în același timp ca spațiu de distracție pentru ei. Dorim să ținem cont de nevoie copiilor și părinților și să oferim cele mai bune soluții pentru dezvoltarea celor mici”.

Reabilitarea spațiilor de joacă are mai multe beneficii, printre care diversificarea comportamentelor copiilor, încurajarea socializării, conectarea cu natura, dezvoltarea abilităților sociale, motricitatea, dar și cunoașterea de sine a copiilor.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati