Dintre acestea, 80 de autorizaţii vor fi alocate pentru autovehiculele speciale adaptate transportului persoanelor cu dizabilităţi.
Anunţul privind declanşarea fiecărei proceduri de atribuire a autorizaţiilor taxi disponibilizate se va publica pe site-ul PMB.
Autorizaţiile taxi rămase neatribuite la finalul fiecărei proceduri se vor raporta la începutul procedurii următoare.
Conform raportului de specialitate, printre criteriile de departajare se numără: vechimea autovehiculului, clasificarea autovehiculului conform normelor de poluare Euro, volumul portbagajului şi echiparea cu instalaţie de aer condiţionat, vechimea de când transportatorul desfăşoară autorizat activitatea de transport, existenţa air-bag-urilor, efortul investiţional al transportatorului (deţinerea, în proprietate sau în temeiul unui contract de leasing, a autovehiculelor), posibilitatea asigurării reale a prezenţei autovehiculului pentru o activitate de minimum opt ore pe zi lucrătoare, dotări suplimentare ale autovehiculului.
Primarul general, Nicuşor Dan, a declarat miercuri că, în prezent, sunt 3.000 de autorizaţii neatribuite, în condiţiile în care cei care le deţineau au renunţat la ele. Potrivit acestuia, există probleme legate de taximetrie, în urma controalelor efectuate rezultând că acest serviciu este „departe” de ce îşi doresc oamenii.