Primăria Municipiului București a acordat asistență unei familii de refugiați din Ucraina. Este vorba despre o familie cu patru copii cu vârste cuprinse între 1 şi 6 ani care a ajuns vineri noaptea la Bucureşti, cu trenul, fără să aibă asigurată cazarea.
Astfel, Primăria Capitalei a cazat această primă familie în unul dintre centrele DGASMB și a asigurat, cu sprijinul ASSMB, la spitalul Victor Babeş, testarea PCR pentru toţi membrii familiei, procedură obligatorie pentru a se putea îmbarca mâine în avion spre Statele Unite, acolo unde şi-au stabilit destinația.
“Am fost foarte impresionat de drama acestei familii, care din cauza războiului a fost nevoită sa-şi părăsească ţara şi să o ia de la capăt departe de casă, tocmai în SUA. Am vrut să mă asigur personal că în timpul şederii lor la Bucureşti, aceştia primesc toată asistenţa de care au nevoie şi le-am transmis faptul că, în cazul în care menţin legătura cu alte rude din Ucraina, aflate în aceeaşi situaţie, la Bucureşti primesc tot ajutorul de care au nevoie. Sprijinim din toată inima şi cu tot ce putem familiile ucrainene aflate intr-o mare încercare”, a spus primarul Capitalei, Nicușor Dan.